Cusături tradiţionale, salvate într-o inedită cărticică de „schiţe de modele şi poveşti”

Cusături tradiţionale româneşti, precum „steaua nordului”, „vârtelniţa”, „coarnele berbecului”, „colţii de lup” sau „pieptarul platoşă” sunt reproduse, după modelul caietelor de schiţe folosite în vechime, într-o inedită cărticică realizată exclusiv din hârtie reciclată, de către o tânără iubitoare de tradiţii din Țara Făgăraşului, din dorinţa de a salva astfel măcar o parte din simbolurile culturii populare.

Caieţelul, aşa cum îi place Alinei Zară Prunean — autoarea lui — să-i spună, a fost intitulat „Schiţe de modele şi poveşti” şi grupează 14 povestioare inspirate de legende locale, însoţite de schiţe ale unor modele de bază, cusute, ţesute sau brodate, specifice satului Mândra, situat în zona de confluenţă dintre Munţii Făgăraşului şi Olt.

„E un fel de caiet de schiţe, cum aveau bunicile noastre, dar mai îngrijit şi mai adaptat la vremurile noastre. Mi-am dorit să semene, grafic, cu un caiet de schiţe vechi. Am folosit trei tipuri de hârtie reciclată: coperta e un carton special, poveştile sunt scrise pe un tip de hârtie şi schiţele pe alt tip de carton, pentru că bunica mea avea toate schiţele şi modelele scrise pe nişte cartoane. Cumpăra aţă pentru urzit, aţa era între nişte cartoane, iar ea folosea cartoanele pentru a face schiţele.

Am reprodus şi mâzgăliturile pe care le făcea bunica pe marginea schiţelor. Caietul include o serie de schiţe ale motivelor de bază care se întâlnesc în cultura populară românească. Ele sunt multe la noi, dar eu le-am punctat pe cele pe care le-am întâlnit în comunitatea noastră, în satul Mândra. Am făcut o cercetare exclusiv pe comunitatea respectivă”, a declarat  Alina Zară.

Printre semnele reproduse în cărticică se numără: bujorul cu „frunza de trifoi”; „steaua nordului” — semnul ciobanilor şi navigatorilor; „vârtelniţa” — motorul care învârte lumea, semn ce a inspirat şi svastica hitleristă sau „pieptarul platoşă” — un model cu care orice bărbat ar putea pleca la război.

„Avem semne universale, precum „steaua nordului”, o stea întâlnită la foarte multe culturi şi civilizaţii, dar există o legătură. Ea era specifică comunităţilor de ciobani şi celor de navigatori, care se ghidau după ea. Legenda satului este că el s-ar fi născut în jurul unei comunităţi de ciobani. În orice gospodărie, în orice ladă de zestre, găseşti steaua nordului. Plecând de aici, am încercat să găsesc motivele şi să le leg de povestioare.

Fiecare schiţă are o poveste din comunitate. Poveştile le-am scris eu, nu sunt legende ale satului, dar provin din „frânturi” locale, pe care le-am pus cap la cap. (…) Am mai descoperit simbolul vârtelniţei — motorul lumii, unul universal, foarte puternic, pe care Hitler l-a întors şi l-a făcut svastică. Acest simbol era cusut pe hainele preţilor, dascălilor şi ale „domnilor”. E motorul lumii, practic. Lumea se învârtea într-o direcţie, iar Hitler a spus ‘ia să se învârtă cum vreau eu’ şi a întors vârtelniţa”, afirmă autoarea cărţii.

Editată pentru prima dată în 250 de exemplare, cărticica este distribuită doar acelora pe care autoarea i-a cunoscut personal, pentru că, la final, fiecare exemplar este personalizat cu o poveste dedicată celui în mâinile căruia va ajunge.

„Atât mi-e de dragă cărticica, încât am vrut să ştiu la cine se duce fiecare exemplar. Am scos pentru început 250 de exemplare. Pe fiecare scriu pentru cine este, personalizat, şi la final este o poveste scrisă special pentru fiecare om care primeşte cartea. Mă inspiră omul respectiv. Cărticica mai are câteva pagini goale. Omul poate să-şi scrie poveştile din comunitatea lui şi să-şi facă schiţele proprii”, a adăugat Alina Zară. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: mandrachic.blogspot.com/

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata