Dan Şova, urmărit penal pentru trafic de influenţă

Senatorul PSD Dan Șova a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în dosarul în care este urmărit penal și deputatul social-democrat Viorel Hrebenciuc.

Potrivit unui comunicat al DNA remis luni , la data de 17 octombrie 2014, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, membru al Comitetului Executiv Național al PSD și vicepreședinte al Camerei Deputaților, și-ar fi folosit influența față de Dan Șova în scopul de a-l determina să inițieze o propunere legislativă privind amnistia și grațierea unor pedepse.

Procurorii susțin că, pe parcursul unei întâlniri, cei doi au discutat în detaliu despre acuzațiile aduse lui Viorel Hrebenciuc în dosarul legat de retrocedarea terenurilor, despre condițiile de incriminare a acestor fapte și despre riscul de a fi condamnat.

Viorel Hrebenciuc i-a cerut lui Dan Șova să-l asigure că va fi adoptată o lege de amnistie și grațiere, pentru a evita ca el să fie condamnat în două dosare penale aflate în prezent în anchetă la DNA și pentru a evita ca un alt coleg de partid să execute o pedeapsă cu închisoarea, acesta din urmă fiind condamnat deja în primă instanță, arată DNA.

DNA mai susține că, în același context, Dan Șova a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obțină funcția de președinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidați, pentru a-l determina pe ministrul Justiției să inițieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 (respectiv „fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”).

„Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este suspect în două dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală. Întrucât abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000 ar fi fost un demers controversat, cei doi au concluzionat că acesta nu poate fi realizat printr-o propunere legislativă a unui parlamentar, ci printr-un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției. În acest context, suspectul Dan Șova a promis că, în schimbul ajutorului acordat pentru a deveni președintele partidului, îl va determina pe ministrul Justiției să inițieze un asemenea proiect, având în vedere că el personal nu poate deveni ministru al Justiției din cauza dosarului penal în care are calitatea de suspect”, precizează DNA.

În schimb, Viorel Hrebenciuc i-a promis lui Dan Șova că va convinge mai mulți membri ai partidului, aflați în sfera sa de influență, să îl susțină.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata