Datoriile firmelor aflate în insolvenţă, doar către bugetul de stat, se ridică la 41 miliarde lei

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, 18 iunie, în cadrul ședinței de Guvern, că așteaptă promulgarea cât mai rapidă a legii privind insolvența și a precizat că datoriile firmelor aflate în insolvență, doar către bugetul de stat, se ridică la 41 de miliarde de lei.

„Primul lucru extraordinar de bun pentru încasările la buget va fi dacă, după nenumărate piedici de toate tipurile puse de tot felul de grupuri de interese și de oameni politici, o să avem promulgată noua lege a insolvenței.

A fost adoptată de Parlament, Curtea Constituțională, cu nouă la zero, a considerat-o constituțională. Acuma, prin tot felul de tertipuri și hățișuri birocratice, încă nu e promulgată. Înțeleg că cele 30 de zile se împlinesc pe 21 (iunie — n.r.). Deci, sâmbătă se împlinesc cele 30 de zile. Curtea Constituțională a lucrat cu viteză, 30 de zile ca să motiveze decizia. Important este ca președintele să o promulge”, a spus premierul.

Ponta a afirmat că numai datoriile firmelor aflate în insolvență către bugetul de stat sunt de 41 de miliarde de lei.

„Vă rog să vă gândiți la bugetul fiecărui minister prezent aici ce înseamnă 41 de miliarde de lei. Nu înseamnă că vom recupera toți banii, dar înseamnă că vom recupera o parte importantă. Și, mai ales, vom da un mesaj către cei care intră în insolvență (…) că acest mod românesc de a evaziona statul va înceta”, a mai spus premierul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata