De 1 iunie, copiii au condus o şedinţă de Guvern la Palatul Victoria

Copiii au condus duminică, de ziua lor, ședința de Guvern de la Palatul Victoria, unde au decis ca luni să aibă vacanță.

„A fost cea mai frumoasă ședință de până acum. Din păcate, este doar o dată pe an. Asta e, ce să facem. Mă bucur foarte mult că vin atâția copii și, dacă vremea este frumoasă, sper să fie cât mai mulți copii azi care să se bucure”, a spus prim-ministrul Victor Ponta, după ședința „Guvernului copiilor”.

Guvernul și-a deschis porțile pentru copii, de 1 Iunie, la Palatul Victoria organizându-se pentru cei mici concursuri de dans, facepainting, spectacole de teatru.

100 de elevi merituoși din câteva școli bucureștene au format „Guvernul copiilor” în prezența premierului, a ministrului Educației, Remus Pricopie, dar și a altor membri ai Executivului.

Înainte de venirea premierului, Remus Pricopie le-a explicat copiilor cu ce se ocupă fiecare ministru, al cărui loc l-au ocupat la masa Guvernului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata