Declaraţia părintelui care permite ieşirea din ţară a minorilor ar putea fi valabilă trei ani

Declaraţia de acord a părintelui pentru a permite ieşirea din ţară a minorilor ar putea fi dată pe o perioadă de trei ani şi fără obligativitatea menţionării destinaţiei la care călătoreşte minorul.

Guvernul a adoptat miercuri un proiect de lege în acest sens, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

„Guvernul a aprobat un proiect care vine în acord cu politica de debirocratizare şi simplificare procedurală, care prevede modificările legate de acordul părinţilor privind ieşirea din România a cetăţeanului român minor, în sensul în care declaraţia de acord a părintelui (…) să fie eliberată pentru mai multe călătorii şi nu pentru fiecare călătorie în parte.

Adică să aibă o perioadă de până la trei ani de valabilitate, fără menţionarea destinaţiilor. Până acum trebuia (o declaraţie — n.r.) pentru fiecare călătorie în parte, cu destinaţia respectivă. Simplificăm puţin procedura, eliminăm şi obligativitatea menţionării acestui scop al deplasării, printr-un proiect înaintat în Parlament„, a spus Dan Suciu, la Palatul Victoria. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata