Declaraţie în dosarul Referendumului: Ni s-a spus să completăm datele celor pe care nu îi găsim acasă

Simona Preduţ, inculpată în dosarul Referendumului, a declarat vineri, 28 februarie, în faţa judecătorilor instanţei supreme că li s-a spus să prezinte liste cu persoanele care nu se află în ţară şi să completeze datele şi CNP-urile acestora la votul pentru demiterea preşedintelui din 29 iulie 2012.

Simona Preduţ a spus că este membru al PNL şi a fost propusă să facă parte din comisiile electorale de către Dan Stana, împreună cu care a participat în iunie 2012 la o şedinţă în Piatra Olt, la care au participat primarul şi viceprimarul comunei, membri ai USL.

„Am primit de la Costinel Diţă o listă cu numele şi CNP-urile unor persoane care urmau să voteze cu urna mobilă. Când mi-a fost înmânată lista era prezent şi Marius Preduţ şi un al membru al secţiei de votare, Marian Florescu. I-am dat lui Costinel Diţă mai multe nume cu persoane plecate din ţară. Ne-a spus că pentru persoanele pe care nu le găsim acasă să completăm datele şi CNP-urile. Nu ştiu cine a băgat voturile în urnă”, a declarat Preduţ.

Ea a mai povestit că la finalul zilei s-a constatat că voturile din urnă sunt mai multe decât persoanele care au votat, prin urmare cineva de la secţia de votare a semnat pentru a fi totul egal.

„Eu am dedus că doamna preşedinte de secţie a luat această decizie, ca cineva să semneze în numele unor persoane, pentru a se realiza o egalitate semnături-voturi. Nu ştiu cine a falsificat, că nu eu sau Marius Preduţ, sau Constanţa Triţă, care se afla la masa preşedintelui. Eu nu am observat când s-au introdus voturi suplimentare în urnă”, a mai spus Simona Preduţ.

Soţul acesteia, Marius Preduţ, condamnat cu suspendare pentru fraudă electorală, a spus vineri că a fost sunat cu o săptămână înainte de referendum de consilierul PSD la Piatra Olt, Costinel Diţă, pentru a fi convocat la o şedinţă care a avut loc cu câteva zile înaintea Referendumului.

În cadrul acestei şedinţe li s-a spus ca toţi cei care se află în străinătate să fie trecuţi pe listele suplimentare.

În ziua referendumului, împreună cu soţia sa s-au deplasat la persoanele care se aflau pe o listă tipărită, primită de la Costinel Diţă, şi acolo unde nu găseau pe nimeni acasă, votau pentru ei.

Vicepremierul Liviu Dragnea, inculpat în acest dosar, nu a fost prezent la termenul de vineri de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Marius şi Simona Preduţ, cei doi inculpaţi din dosarul fraudării referendumului care şi-au recunoscut vinovăţia, au fost condamnaţi pe 27 ianuarie de magistraţii ÎCCJ la câte un an şi patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

De asemenea, instanţa a decis desfiinţarea parţială a listei electorale de la secţia de votare 105 din Piatra-Olt, precum şi anularea a opt buletine de vot pe numele: Liuţă Raul Costache, Gina Dobeanu, Elisabeta Prodan, Daniel şi Geanina Piţigoi, Alin Florin Rad, Daniela şi Marinel Durbacă.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata