Deputatul Gheorghe Coman, condamnat la un an de închisoare cu executare pentru corupţie

Coman a fost deferit justiţiei pentru folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada noiembrie – decembrie 2013, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul formaţiunii politice, inculpatul Coman i-a solicitat unui denunţător – în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău (care la nivel politic „ar reveni” PC), diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite.

„Concret, inculpatul Coman i-a pretins denunţătorului ca, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia de director adjunct al DSVSA Buzău, să îl angajeze ca şef al Serviciului Economic şi Administrativ în cadrul instituţiei pe preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Buzău a partidului din care face parte inculpatul. De asemenea, a pretins ca denunţătorul să intervină la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, astfel încât să favorizeze o societate comercială verificată – administrată de un consilier al aceluiaşi partid„, arăta DNA într-un comunicat.

Referitor la remiterea unor foloase materiale necuvenite, sursa citată menţiona că acestea constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru, în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău de Gheorghe Coman. În acest context, între 12 – 18 decembrie 2013, inculpatul a primit de la denunţător o sticlă de whisky şi suma de 3.140 lei.

În 27 decembrie 2013, Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Coman şi la aceeaşi dată Serviciul Teritorial Ploieşti a propus Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală luarea acestei măsuri.

În 7 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de cinci judecători a dispus arestarea preventivă a parlamentarului pentru 30 zile. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. Tomica cel vechi spune

    Doamne, cata meschinarie poate fi in clasa politica! Nu se dau in laturi de la nimic, auzi, 3 creitari si o oiaga de visichi! Altul cu un unguent si un piaptan din fondul de protocol al guvernului! Maruntei la suflet, oameni de nimic! Dar cu pretentii, tafnosi si ranchiunosi. Astia au pretentia sa conduca o tara si sa ne reprezinte? De, cum e turcul si pistolul! Machiavelli zicea ca fiecare popor isi merita conducatorii. O fi asa, n-o fi?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata