DNA: Judecătorul Mustaţă şi un grefier au constituit sau au aderat la grup infracţional de săvărşire de corupţie judiciară

Procurorii Direcției Naționale Anticoruptie (DNA) au dispus efectuarea urmăririi penale față de Stan Mustață, judecător la Curtea de Apel București, și față de alte cinci persoane, între care un grefier de la aceeași instanță.

„În cauză există date și aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 — aprilie 2014, cele șase persoane au constituit sau aderat la grupul infracțional în scopul săvârșirii unor infracțiuni de corupție judiciară (luare de mită, trafic de influență, cumpărare folosire în orice mod direct sau indirect de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații) urmărind obținerea de beneficii materiale”, se arată într-un comunicat al DNA transmis marți.

În cazul magistratului, suspect în cauză, au fost aplicate prevederile art. 265 alin. 2 din Cpp: „suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei”.

Sursa citată menționează că, având în vedere calitatea sa de judecător, procurorii anticorupție au cerut Secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încuviințarea reținerii și a arestării preventive a suspectului.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Reprezentanții DNA au ajuns la sediul CSM cu cerea de încuviințare în cazul lui Stan Mustață.

Judecătorul Stan Mustață făcea parte din completele care judecau dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare — în care este judecat și Dan Voiculescu — și pe cel al fostului manager al Clubului Steaua Mihai Stoica. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata