DNA: Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, trimis în judecată

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru tentativă la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi în acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei: Gheorghe Muntianu, la data faptelor şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei Bacău, pentru tentativă la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), uz de fals şi conflict de interese, şi Gavril Pircu, la data faptelor director executiv al Direcţiei patrimoniu în cadrul aceleiaşi instituţii , în prezent şef serviciu la Serviciul Patrimoniu, pentru tentativă la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În perioada 2006-2009, cei trei inculpaţi, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, au repartizat în mod nelegal o locuinţă din fondul locativ de stat inculpatului Muntianu, în vederea închirierii şi, ulterior, a achiziţionării acesteia. Îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu ar fi avut ca rezultat obţinerea, de către Gheorghe Muntianu, a unui avantaj patrimonial, respectiv un apartament de două camere situat în Bacău.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că inculpatul Muntianu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, repartizându-şi o locuinţă din fondul locativ de stat aflată în administrarea Consiliului Local Bacău, în vederea achiziţionării acesteia. Prin aceasta, funcţionarul urmărea obţinerea, pentru sine, a unui avantaj patrimonial, respectiv achiziţionarea unui apartament la un preţ derizoriu, rezultat care nu s-a produs, formalităţile de vânzare-cumpărare a apartamentului fiind oprite.

„Concret, în 13 iunie 2008, a întocmit şi semnat documentul prin care şi-a repartizat, în vederea închirierii, un apartament compus din 2 camere situat în Bacău, locuinţă din fondul locativ de stat. (…) La aceeaşi dată, şi-a verificat propria cerere prin care solicita repartizarea unei locuinţe, confirmând că îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi aprobată, în împrejurările în care, la cerere, nu erau ataşate documente care să ateste venitul obţinut şi, mai mult, nu îndeplinea condiţia de venit pentru accesul la locuinţă socială sau din fondul locativ de stat, prevăzută de lege”, se arată în comunicat.

În aceeaşi zi, Gavril Pircu a semnat pentru subalternul său, inculpatul Muntianu, repartiţia apartamentului, iar Romeo Stavarache, în calitate de primar, a aprobat-o, în condiţiile în care Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care acestuia să-i fi fost repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat.

În baza înscrisurilor, în 1 august 2008, între Municipiul Bacău, prin primar, şi inculpat,a fost încheiat contractul de închiriere având ca obiect locuinţa, cu folosirea acesteia până la 30 septembrie 2012.

Ulterior, Gheorghe Muntianu a formulat şi o cerere de cumpărare a apartamentului înregistrată la primărie în 6 ianuarie 2009, la care a depus o adeverinţă, fără dată, emisă de o Asociaţie de Proprietari.

„În cuprinsul acestui înscris se menţionează, în mod nereal, că Muntianu nu are debite, deşi în perioada respectivă acumulase datorii aferente apartamentului respectiv. Adeverinţa a fost folosită în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiilor de cumpărare a locuinţei. În 25 februarie 2009, Romeo Stavarache a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuinţă, ca urmare a solicitării formulate de inculpatul Muntianu în cadrul audienţelor, deşi cererea acestuia nu fusese verificată de compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei, iar la cerere nu au fost anexate înscrisurile care dovedeau calitatea de chiriaş şi îndeplinirea obligaţiilor rezultate din această calitate”, susţin procurorii.

Sursa citată precizează că formalităţile de vânzare-cumpărare au fost însă oprite ca urmare a demarării cercetărilor în cauză.

Începând cu 30 septembrie 2012, Primăria Bacău a procedat la rezilierea contractului de închiriere nr. 220306/01.08.2008. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata