Elena Udrea, în arest la domiciliu

Înalta Curte pentru Casație și Justiție (ÎCCJ) a înlocuit marți, 17 februarie, măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul deputatului Elena Udrea. Decizia este definitivă.

„Probabil că voi merge în Parlament mâine”, a spus Elena Udrea, refuzând însă să răspundă celorlalte întrebări ale jurnaliștilor. „Nu aș vrea să declar nimic. (…) Chiar nu aș vrea să spun nimic în momentul acesta”, a precizat aceasta.

Instanța a admis contestația formulată de Elena Udrea împotriva deciziei de arestare preventivă, dispusă în cazul ei pe 11 februarie, urmând ca Elena Udrea să stea în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Judecătorii au impus Elenei Udrea mai multe obligații, printre care: să nu comunice cu Dorin Cocoș, Dinu Pescariu, Ana Maria Topoliceanu sau cu membrii familiilor acestora, direct sau indirect; să nu comunice informații referitoare la acuzația penală presei sau prin rețelele de socializare.

Magistrații îi atrag atenția lui Udrea că, în caz de încălcare a acestor obligații, se poate dispune arestarea preventivă.

Comisia juridică a Camerei Deputaților va lua în discuție miercuri, începând cu ora 11,30, noile cereri DNA referitoare la începerea urmăririi penale și arestarea preventivă. Potrivit președintelui comisiei, Bogdan Ciucă, Elena Udrea a fost invitată să participe la ședință și să își spună punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale și arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de deputatul Elena Udrea, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT); ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea, pentru săvârșirea infracțiunilor sus menționate”, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni

Elena Udrea a fost arestată preventiv pe 11 februarie, la cererea procurorilor DNA, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea); trafic de influență (fapte în legătură cu derularea contractului e-România); trafic de influență (fapte în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro); și spălare de bani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata