Elly Berkovits Gross, supraviețuitoare a Holocaustului originară din Șimleu Silvaniei, ce a fost deportată la vârsta de 15 ani din Ghetoul Cehei la lagărul de la Auschwitz-Birkenau, a mărturisit că în toată perioada de aproape un an de detenție nu a știut că lagărele erau concepute pentru exterminarea evreilor, ea sperând în tot acest timp în reîntregirea familiei și așteptând în fiecare duminică să-și revadă mama și fratele.
În vârstă de 85 de ani, Elly Berkovits Gross trăiește în prezent în statele Unite ale Americii și a fost prezentă joi în localitatea natală pentru a participa la evenimentele de comemorare a 70 de la ani de la deportarea a 7.500 evreilor din Ghetoul Cehei. Cu acest prilej, ea a rememorat la sinagoga din Șimleu Silvaniei câteva din traumatizantele sale experiențe din perioada Holocaustului.
„În 1944, în prima zi după paștele evreiesc ne-au strâns din oraș și ne-au dus la Ghetoul Cehei. Ne-au spus atunci că pe noi ne duc unde bărbații au fost duși cu doi ani înainte, ca să reîntregească familia. Nu se știa nimic. Speram că de data asta nu ne înșeală. (…) Niciodată n-am să uit cât trăiesc. Când am intrat în Ghetoul din Cehei, în partea dreaptă erau niște stâlpi de care erau niște bărbați în vârstă legați. Corpul lor era plin cu sânge uscat. Nu erau morți, erau leșinați. Îi băteau dacă aveau cumva ceva ascuns. În oraș trăiau 1.594 de evrei — am făcut o listă.
Am făcut mai apoi și lista cu cei care au supraviețuit — 210, din cele 1.594 de persoane. Pot să spun că a fost un miracol că am supraviețuit. Patru femei au fost selectate să curețe cartofi. Aveam 15 ani și am fost una dintre ele. Am avut astfel voie să mănânc fierți cât am vrut și am avut apă de băut. Ceilalți stăteau la rând două zile pentru a primi un cartof. N-am să uit niciodată că deși râul Crasna curgea pe lângă ghetou, nu ne dădeau apă. Când plecam seara de la muncă, primeam unul sau doi cartofi nefierți, pe care îi duceam mamei și fratelui meu”, a povestit Elly Berkovits Gross celor peste 150 de invitați din țară și din străinătate prezenți joi la Șimleu Silvaniei.
De la ghetou, Elly, mama sa și fratele au fost duși, în primul din cele trei transporturi ce au totalizat 7.500 de evrei deportați, la lagărul de la Auschwitz-Birkenau.
„În mai 27, sâmbătă, era o zi foarte frumoasă, cu soare, dar nu pentru noi. Primul transport de 3.106 persoane mama fratele și eu am fost. Ne-au spus să intrăm într-un cort de pânză și ne-au controlat, ne-au dezbrăcat până la piele, să nu avem nimic. Asta a ținut de sâmbătă dimineața până seara. Seara ne-au condus la vagoane, unde 95-100 de persoane au intrat într-un vagon și repet, Crasna curge pe acolo și ne-au dat o găleată de apă la atâtea persoane, care a însemnat câte o picătură pentru fiecare și o găleată pentru nevoi. Am pornit seara și ne-au dus în gara de la Șimleu, unde am stat o zi întreagă în soare, în vagon. Transportul a pornit în noaptea de 28 către 29 mai. (…) Pe drum s-a născut un copilaș.
Erau și oameni care au murit și morții erau trași într-o parte, în vagon. Când am coborât din vagon, morții, copilul cel născut cu mama și cei care nu puteau umbla au fost aruncați într-o căruță trasă de bărbați cu haine în dungi. Zona era înconjurată cu sârmă ghimpată, bărbații strigau, câinii lătrau. Am văzut coșuri din care ieșea fum și flăcări roșii câteodată.
Aerul era plin de fum gros. Nu se vedea cerul, era ca o ceață și mirosea a cauciuc ars. Din depărtare am auzit muzică simfonică. Am fost despărțiți în două grupuri: mamele cu copiii și fetele mai tinere într-o parte, bărbații în vârstă cu băieții mai tineri într-o altă parte. În ultimul moment, un ofițer îmbrăcat bine, cu mănuși albe, a făcut un semn și atunci un soldat m-a împins către grupul de bărbați. Am fugit și i-am făcut semn mamei cu mâna și ultima dată i-am văzut în viață. Mai târziu, după război, am aflat că au fost gazați”, a rememorat supraviețuitoarea Holocaustului.
În toată perioada cât a fost în lagăr, tânăra ce avea pe atunci doar 15 ani nu și-a dat seama că este un loc de exterminare a evreilor, ea sperând că se va revedea cu mama ei. „Stăteam în curte și plângeam după mama. Atunci a venit cineva la mine și mi-a spus: ‘nu plânge, într-o duminică o să aveți întrunire de familie’. Cum am fost o fată de 15 ani, naivă, am crezut și tot timpul cât am fost acolo am așteptat în fiecare duminică să o văd pe mama”, a menționat Elly Berkovits Gross.
În august 1944 a fost selectată pentru a merge la o fabrică unde a lucrat pentru Volkswagen, iar mai apoi mutată în aprilie 1945 la Salzwedel, în Gemania. În 14 aprilie a fost eliberată de americani. „Istoria nu trebuie repetată, nu trebuie uitată și n-are rost să fie ură, pentru că ura nu aduce pentru nimeni nimic decât distrugeri”, a conchis Elly Berkovits Gross.
Pentru a marca 70 de ani de la deportarea evreilor sălăjeni în lagărele de exterminare de la Auschwitz, Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord a organizat, joi, la Șimleu Silvaniei, evenimentul „Să nu uităm niciodată!”, la care au luat parte peste 150 de invitați din țară, dar și din străinătate.
Programul zilei de joi a inclus rugăciuni pentru morți (cadish) la sinagogă și la Ghetoul Cehei, dezvelirea unei plăci comemorative în gara din Șimleu Silvaniei de unde au plecat către lagărul de exterminare cele trei transporturi cu peste 7.500 de evrei și un „marș al vieții”, ce s-a desfășurat pe traseul dintre gară și fostul ghetou. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)