Energie liberă gratuită ce este extrasă din vid

În timp ce unele fiinţe umane naive şi ignorante neagă cu vehemenţă şi îndârjire existenţa energiei misterioase a particulelor tahionice, un cercetător a inventat deja un motor ce captează energia imensă, gratuită şi nesfârşită a vidului, care are un randament formidabil de 5.000%. Incredibil pentru cei sceptici şi obtuzi, dar totuşi adevărat dacă luăm în consideraţie datele de laborator.

Există o energie inepuizabilă şi gratuită, care se află la îndemâna tuturor? Da, răspunde profesorul Claus W. Turtur (foto), numai să ştim să o captăm. Dovada concludentă care stă la baza acestei afirmaţii este un motor electrostatic de putere mică.

La începutul secolului al XX-lea, Paul Dirac, unul dintre fondatorii mecanicii cuantice, a descoperit o proprietate fundamentală a vidului, pe care-l definea ca fiind un spaţiu lipsit de orice materie, în particular de gaz. El a realizat că vidul este în realitate un „ocean“ de particule invizibile. Mai mult decât atât, aceste particule ocupă toate nivelurile de energie, fapt care produce atunci radiaţii electromagnetice aleatoare, ce sunt cunoscute sub numele de „fluctuaţii electromagnetice ale vidului“.

Ceea ce este extrem de remarcabil în cazul acestor fluctuaţii este că ele au energie. În urma unui calcul teoretic foarte simplu rezultă că energia vidului are chiar o valoare infinită. Fizicienii nu se simt stingheriţi de această valoare mai degrabă neobişnuită, căci ei acordă o importanţă mai mare variaţiilor de energie, decât valorii absolute a acesteia.

 

  • Energia vidului

Există totuşi un punct slab în acest raţionament: acesta este cel determinat de relativitatea generală care ia în considerare valoarea exactă a energiei vidului.

Într-adevăr, astrofizicienii urmăresc prin toate modalităţile să justifice expansiunea Universului. Dovada prezenţei energiei în spaţiul cosmic ar putea rezolva această enigmă. Ei sunt deci interesaţi de energia vidului despre care vorbeşte mecanica cuantică. Însă ei sunt în încurcătură pentru că această energie pe care o califică drept „sumbră“ (căci este invizibilă) şi de care au nevoie în modelul lor este de 1.040 de ori mai mică decât energia vidului.

Relativitatea generală şi mecanica cuantică nu sunt, deci, pe aceeaşi lungime de undă!

Cu toate acestea, dovada absolută a existenţei energiei vidului este astăzi confirmată, graţie, printre altele, validării experimentale a efectului Casimir, despre care vom vorbi puţin mai jos. Cu toate acestea, calculul energiei vidului reprezintă astăzi obiectul unor vii dezbateri, chiar dacă toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord că valoarea acesteia este absolut gigantică.

Profesorul Turtur de la Universitatea din Braunschweig-Wolfenbüttel face parte dintre puţinii oameni de ştiinţă care îndrăznesc să ia în considerare energia vidului pentru a-i interpreta proprietăţile fizice încă neînţelese.

El merge chiar mai departe, propunând un dispozitiv mecanic care permite „extragerea“ acestei energii ce se află în jurul oricărui corp material. Acest dispozitiv este inspirat din faimoasa descoperire a fizicianului olandez Hendrik Casimir.

 

  • Efectul Casimir

Schema efectului Casimir

În anul 1948, H. Casimir susţinea că între două plăci conductoare apropiate şi neîncărcate electric, plasate în vid, trebuie să existe o forţă de atracţie. În practică, aceste două plăci sunt nişte oglinzi acoperite cu un strat metalic subţire.

Această forţă se explică perfect graţie fluctuaţiilor electromagnetice – numite, de asemenea, cuantice – ale vidului: undele electromagnetice rezultate din fluctuaţiile vidului exercită o „presiune de radiaţie“ asupra plăcilor. În medie, presiunea exterioară (marcată în desen prin săgeţi îngroşate) este superioară presiunii interioare (marcată prin săgeţi subţiri). Această diferenţă se explică prin existenţa unor fluctuaţii mai reduse între plăci, căci ele constituie o cavitate rezonantă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata