Extremiştii maghiari se gândeau să arunce în aer o conductă de gaze din România

Extremiştii din „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania au discutat posibilitatea de a arunca în aer o conductă de gaze din România, ca o măsură de a atrage sprijin financiar şi organizatoric din străinătate, în special din Rusia.

Detalii apar în rechizitoriul întocmit de DIICOT prin care au fost trimişi judecată Szocs Zoltan şi Beke Istvan, lideri ai grupării HVIM din Transilvania, acuzaţi că intenţionau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie de anul trecut de la Târgu Secuiesc.

La dosar există o înregistrare a unei discuţii purtate pe 19 august 2015, între preşedintele HVIM Transilvania, Szocs Zoltan, fratele acestuia şi o altă persoană. Această din urmă persoană a fost invocată ca furnizor al „reţetei pentru pizza” şi autor al manualului dedicat „luptătorului maghiar pentru libertate” implicat în organizarea „loviturilor de stat” (care cuprinde în mod structurat şi elaborat tehnici de luptă specifice grupărilor teroriste — n.n.), pe tema sprijinului financiar, organizatoric şi de acţiune pe care HVIM l-ar putea obţine de la organizaţii străine în urma acţiunilor violente întreprinse pe teritoriul României.

Trebuie menţionat faptul că, în timpul audierilor de la DIICOT, Szocs Zoltan a spus că aceste discuţii nu erau serioase, fiind de fapt o „glumă”.

Cu excepţia lui Szocs Zoltan, celelalte două nume din discuţia respectivă sunt ţinute secrete de către procurori.

Szocs Zoltan: Dar cât e de sigur că ne-ar susţine?
xxxxx: Ruşii? Foarte sigur. Doar că aşteaptă să existe o organizaţie puternică, care să şi arate ceva.
xxxxx: S-ar putea face rost de finanţare pentru aşa ceva?
xxxxx: Eu de unde să ştiu!
xxxxx: Dacă (…) ne-ar finanţa cu ceva.
xxxxx: Nimeni, până nu sunt acţiuni.

Szocs Zoltan: Problema cu acţiunile este că şi pentru organizarea lor este nevoie de bani. E cea mai…
xxxxx: Depinde de acţiune. Pe internet există o grămadă de reţete privind prepararea materialelor explozibile. Eu am adunat tot, am de toate. Începând de la gaze paralizante, cum se pot prepara gaze de luptă, până şi la cel mai complex. Că arabii postează tot pe internet (…) Doar trebuie să ştii unde să cauţi.

Szocs Zoltan: Păi tocmai asta e!…
xxxxx: Am zis că ar trebui acţiuni mai dure…
xxxxx: În ceea ce priveşte harta de gaze (…) dacă ruşii închid… de fapt, ucrainenii, că prin Ucraina trece conducta dublă de gaze, conducta de tranzit… Una din ele a fost aruncată în aer. Dar cealaltă funcţiona. Există două ca în caz că sunt probleme cu una, cealaltă e funcţională. Întrebarea a fost ce se va întâmpla în caz că ambele vor fi aruncate în aer? Cantitatea de gaze spre Europa va scădea cu 30%. Asta e. El mi-a dat harta. Deci din Ardeal… aici sunt zăcămintele de gaz, o conductă mare duce spre Bucureşti şi una spre Moldova. Atâta l-am bătut la cap pe Laci încât s-a interesat şi a descoperit unde se afla până şi ultima/ ultimul…
xxxxx: Pe la noi trec două conducte…
xxxxx: Sunt sub pământ.
xxxxx: Da, dar peste pâraie trec pe la suprafaţă.
xxxxx: Da?
xxxxx: Peste pâraie, pe la Pasul Oituzului ies la suprafaţă vreo 10 — 20 de metri.
xxxxx: Da? (…)
xxxxx: Se văd. Mare parte sunt sub pământ, dar când ajung la un pârâu trec pe la suprafaţă. Sunt la vreo 10 metri una de alta, la aceeaşi înălţime.
xxxxx: Da, pentru că tot timpul există o conductă de siguranţă. Dacă una se duce naibii, cealaltă…
xxxxx: Trece pe lângă Târgu. Se vede şi în Sânzieni, la Pasul Oituzului, în multe locuri.

Szocs Zoltan: Ar trebui să o aruncăm în aer tocmai în ziua de Crăciun.
xxxxx: Eu nu vreau să încurajez pe nimeni la aşa ceva.
xxxxx: Eu în reţeaua de electricitate aş fi văzut o posibilitate. Ceva ce să (…).
xxxxx: În cartea mea scrie exact ce trebuie să faci cu stâlpii. Am dat foarte multe exemple în cartea respectivă.
xxxxx: Noi avem un antrenor, nenea Otto, a citit cartea şi ne-a spus să n-o mai ţinem în casă.
xxxxx: La punctul 7 am scris de mascarea activităţii HVIM. Nu ştiu ce fel de firme proprii aveţi, unde lucraţi. Ceea ce s-ar potrivi foarte bine cu activitatea este o firmă de recuperare. S-ar putea face în mod foarte profesional (…) datornicul trebuie verificat, trebuie să faci rost de informaţii despre el… toate acestea sunt activităţi care s-ar potrivi…
Szocs Zoltan: Da. Noi obişnuiam să facem aşa ceva.

Tot în rechizitoriul DIICOT se menţionează faptul că membrii HVIM au făcut apel la diverşi actori internaţionali pentru soluţionarea, prin forţă, a problemei „Ținutului Secuiesc”, similar situaţiei înregistrate în peninsula Crimeea.

În acest context, în cursul anului 2014, pe pagina de Facebook a HVIM Transilvania a fost postat un comunicat intitulat „Susţinere patriotică a Rusiei„. În textul comunicatului au fost evidenţiate mesaje de susţinere la adresa separatiştilor pro-ruşi din Ucraina, dar şi de solidarizare: „în contrast cu principiile liberale occidentale şi sub semnul dreptăţii, îi susţinem pe ruşii care luptă pentru libertatea lor! Afirmăm că Ucraina Subcarpatică nu este Ucraina, Pământul Secuiesc nu este România! Trebuie să devenim luptători pentru libertate şi să luptăm pentru independenţa noastră, ca vârf de lance al Estului!”.

Comunicatul este însoţit de două fotografii în care membrii HVIM Transilvania, mascaţi şi înarmaţi, încadrează câte un banner pe ale căror laturi se află drapelul rusesc şi drapelul secuiesc. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata