Felix Baumgartner: Sper să mor de bătrâneţe, e minunat să fii pe planeta asta atât de frumoasă

Felix Baumgartner, sportivul austriac care a devenit celebru după ce s-a aruncat din stratosferă, de la o distanță de 39 de kilometri de pământ, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că și-ar dori să moară de bătrânețe, deoarece Terra este o planetă foarte frumoasă.

Întrebat cum și-ar dori să moară, sportivul austriac a glumit, spunând că nu vrea să i se întâmple vreodată acest lucru. „Nu vreau să mor. De asta mă și pregătesc atât de intens, ca să nu mor”, a spus el. „Sper să mor de bătrânețe. E minunat să fii pe planeta aceasta”, a revenit el asupra răspunsului.

Baumgartner a spus că singurul lucru pe care l-ar schimba în biografia sa este vârsta. „Îmbătrânești și nu mai ai timp. Sunt atâtea lucruri de făcut pe planeta asta frumoasă! Am 45 de ani și aș vrea să mai stau pe planetă încă 100 de ani. Cred că tot ce am făcut a fost bun. De mic visam la skydiving și am ajuns să fac base-jumping. (…) Oamenii care fac lucruri incredibile rămân în memoria celorlalți. Red Bull Stratos (proiectul în cadrul căruia sportivul a făcut saltul său istoric — n.r.) a fost modul meu de a-mi lăsa amprenta. (…) Chiar dacă ești bine pregătit, ai nevoie de noroc. Eu am avut destul noroc, e cazul să merg mai departe”, a susținut el.

Baumgartner a spus că și-ar dori în viitor să se căsătorească și să aibă copii. „Căsătoria e o chestiunea grea, pentru că viața mea nu e foarte obișnuită. Când eram base-jumper călătoream în toată lumea și nu foarte multor fete le plăcea acest lucru. De asemenea, eram înconjurat mai mereu de foarte multe femei. (…) Sigur, vreau să am copii, am învățat multe în viață și vreau să le transmit acest lucru copiilor mei (…), există copii care se uită la mine ca la un model”, a adăugat sportivul.

Felix Baumgartner a venit în România pentru conferința de leadership Enlightening 3.0, ce a avut loc joi. El a participat la eveniment alături de Heather White, CEO, din Canada, Jean-Francois Fallacher — CEO Orange România, Franța, Alex Găvan — alpinist, România, Robert Murray—CEO, Canada, Christopher Neesham — Psiholog

Invitat special al evenimentului ce a avut loc la Stejarii Country Club a fost Mihaela Rădulescu. Atletul s-a declarat impresionat atât de România, cât și de felul în care a fost primit la conferință. „Lumea m-a aplaudat în picioare, a fost un lucru special”, a afirmat el. Baumgartner a adăugat că lucrurile pe care le știa despre România înainte de a ajunge aici erau în mare parte negative, din cauza „erei Ceaușescu” iar singurul sportiv român pe care îl cunoaște este Ion Țiriac.

Sportivul a vorbit despre lucrurile pe care le-a învățat în cadrul Red Bull Stratos, un proiect care a durat cinci ani. „Ca base jumper, eram doar eu, parașuta și abilitatea mea de a lua decizii. În Red Bull Stratos, a trebuit să devin membru al unei echipe. Aveam 40 de oameni de știință și mulți militari, mulți oameni de 60, 70 de ani, a trebuit să le câștigăm respectul și să avem răbdare până când lucrurile au început să meargă cum voiam noi. (…) În base-jump, totul se petrece repede. În acest proiect a trebuit să învăț să am răbdare”, a povestit el.

Felix Baumgartner a spus că momentul saltului a fost unul de „pace”, dar și de teamă. După deschiderea capsulei din care a sărit, protecția sa a fost redusă la jumătate, constând doar în costumul special pe care îl purta. „Dacă se întâmpla ceva, mureai în 50 de secunde. Pulsul a crescut de la 130 la 181 (de bătăi pe minut — n.r.) De sus se vedea curba Pământului. Arăta frumos, dar îți dai seama că e un mediu ostil. E un moment frumos și stresant în același timp”, a declarat sportivul.

De asemenea, el a mărturisit că a simțit și responsabilitatea faptului că saltul său a fost difuzat live. „Este o presiune pe care probabil numai papa și președintele SUA o simt, să știi că ceea ce faci este urmărit live de atâția oameni”, a apreciat el. Totuși, Baumgartner a adăugat că nu ar mai alege să facă parte dintr-un proiect care să se desfășoare pe durata a cinci ani.

Pentru moment, sportivul este pilot de elicopter comercial și are la activ 1.300 de ore de zbor. „Mă gândesc ca în viitor să fiu pilot pentru echipele de salvare, să îmi aduc contribuția în societate”, a spus Baumgartner.

Sportivul austriac a intrat în istorie pe 14 octombrie 2012, când a făcut un salt de la 39 de kilometri distanță de Pământ. Saltul a durat aproximativ 10 minute și în urma acestuia, Baumgartner a devenit primul om care a depășit bariera sunetului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata