Senatorul PSD Gabriela Firea spune că nu îşi va prezenta demisia din Comisia Nana ca urmare a declaraţiilor făcute de preşedintele Traian Băsescu la adresa ei şi a familiei sale.
„Nu, nu îmi dau demisia (din Comisia Nana — n.r.). Îmi voi continua activitatea până la capăt, spun eu cu foarte multă onestitate, corectitudine şi profesionalism. Aseară am primit cu mâhnire, cu tristeţe declaraţia preşedintelui Băsescu, care intră în această zonă a atacării statului de drept. (…) Cred că sunt declaraţii care în mod intenţionat şi vădit au vrut să dea semnale, dar eu sunt absolut convinsă că cei care erau vizaţi pentru a activa anumite anchete vor respecta statul de drept şi legile ţării şi nu se vor lăsa influenţaţi de astfel de manipulări”, a declarat Gabriela Firea, la Palatul Parlamentului.
Senatorul PSD a spus că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu au vizat-o în mod expres, deşi din comisia de anchetă fac parte şi alţi parlamentari, din cauza faptului că ea este purtătorul de cuvânt al comisiei.
„Aşa cum ştiţi, nu sunt doar membrul Comisiei Nana, ci şi comunicatorul acesteia şi prin vocea mea s-au făcut cunoscute rezultatele preliminare ale acestei comisii şi, de asemenea, fragmente din raportul final. Era normal să fiu vizată poate şi prin prisma faptului că soţul meu este primar şi preşedintele Băsescu a considerat de cuviinţă să mă intimideze şi să mă şantajeze, făcându-mă să stau în banca mea, să iau seamă, pentru că dacă nu, s-ar putea să nu-l mai găsesc pe tatăl copiilor mei acasă”, a afirmat Firea.
Totodată, ea a precizat că pe numele soţului său nu este în derulare nicio anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
„De ce ar trebui să se teamă un primar de DNA dacă, până la această dată, nu este informat că ar exista vreo anchetă? Soţul meu nu are niciun dosar în instanţă. Este primar de patru mandate, câştigate cu peste 85%-90% şi mi se pare incalificabil faptul că un senator al României este anunţat de către preşedintele ţării că s-ar putea să nu îşi mai găsească soţul acasă pentru că ştie dumnealui nişte lucruri. Mi se pare că ar trebui să reacţioneze şi ambasadele ţărilor occidentale şi, în ciuda acestor ameninţări, deşi îmi e teamă pentru soarta familiei mele, eu îmi voi continua activitatea cu orice risc”, a mai spus Firea, adăugând că peste 95% din raportul comisiei este finalizat, urmând ca după Paşte să fie înaintat Biroului Permanent şi plenului Parlamentului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)