La cei 82 de ani, Floare Finta din Negrești Oaș este una dintre puținele femei din țară care a fost declarată „tezaur uman viu” de către Ministerul Culturii, datorită faptului că păstrează vechi tradiții ale Oașului, având amenajată o cameră muzeu în curtea locuinței sale.
Povestea ei e plină de greutăți care ar fi doborât mulți oameni, dar mătușa Floare — cum i se spune — are puterea să râdă, să-i înveselească pe cei din jur și să meargă mai departe cu optimism. După ce a fost „mamă eroină”, mătușa Floare a ajuns să trăiască singură, toți copiii fiind plecați în străinătate. Acum speră să ajungă în Statele Unite ale Americii, după ce a văzut mai multe țări din Europa.
Floare Finta își întreține casa singură, nu se plânge, spune doar că n-ar vrea să retrăiască anii tinereții din cauza greutăților prin care a trecut.
„Am umblat la școală în clasa I, pe când am vrut să merg în clasa a II-a au venit ungurii, a fost Ungaria aici. A trebuit să umblu iară în clasa I și a II-a, învață ungurește. Egy, ketto, harom, negy (unu, doi, trei patru — n.r.) — cu atât am rămas (râde). Nici acele două clase nu le-am gătat, o venit armata, o fo război, n-o mai fost școală, gata. Amu știu citi dar nu știu scrie. De aste n-ai văzut. Da și a citi m-am învățat cu pruncii când au umblat la școală. Amu citesc în Biblie și cărțile de rugăciuni, de zici Doamne cine știe câte școli am eu. Da abia îmi scriu numele, fac F. F., Finta Floare”, povestește amuzată, în graiul oșenilor, octogenara.
A avut nouă copii, cu toții fiind întreținuți de soțul ei, care a lucrat la alimentară, pe urmă la restaurant. Au supraviețuit cu ajutorul animalelor pe care le aveau în gospodărie.
Întrebată cu ce s-a ocupat când a avut atâția copii de crescut, mătura Floare răspunde simplu: „cu ei”. „Au fost mulți, mici, eu am stat acasă, n-am lucrat nicăieri. A trebuit să spăl, să fac mâncare, să-i culc, să-i scol”, își amintește mătușa.
Toți copiii au plecat la muncă în străinătate, după cum e moda în Țara Oașului. S-au dus fie în Statele Unite ale Americii, Austria sau Italia, pentru un trai mai bun, s-au stabilit acolo și nu prea mai revin pe acasă.
„Toți o fugit, o plecat, că aici dacă lucră la om umblă în batjocură cu tine, nu-ți dă nici bani și râde de tine. Nu-s sătui cei mari, nu pot da la cei mici. Și acolo îi rău. Vezi că aici, în Parlament, tot o furat, amu ne-or fura și pe noi, tot o luat și nu-s sătui nici amu. Un om câte 300 de lei primește pensie și trăiește, își mai plătește și dările. Lor sute de milioane nu le ajung. Oare Cel de Sus nu i-a sătura? Ori cel cu coarne?”, spune Floare Finta.
Mătușa Floare recunoaște că, de-a lungul timpului, s-a schimbat și ea și copii ei, dar a rămas dragostea dintre ei. Nepoții o mai sună din când în când.
„Mă uit la ei, parcă nu-s ai mei, parcă n-o fost niciodată… Îmi pare și mie că nu-s de atâția ani acolo. Am și eu atâția ani? Mă duc și eu de colo colo, vin, stau. Îs tare mulți de numărat anii, dar apoi prin câte am trecut. Uă mămucă Doamne„, explică mătușa.
Din cei nouă copii ai săi, șapte sunt în viață, și-au întemeiat familii, iar acum mătușa Floare are peste 10 nepoți și strănepoți. Nu știe exact câți are, doar că „îs mulți”.
„Tre să-i număr, nu știu, vreo 13-14 nepoți. Strănepoți am trei, ori patru, trebuie să-i număr. O fată îi măritată în Austria după neamț, la băiat n-am știut că-i zic numele trei ani de zile. Apoi mi-am amintit că-i la L, îi zice Loris. La trei ani, sau patru, mi-a zis fata: Măi mamă, adu-ți aminte de L. Apoi la fete nu le știu zice, și la ăla mai mic nu-i știu zice, n-o pus nume ca la noi”, spune aceasta.
Nepoții și strănepoții înțeleg românește, dar trei dintre ei nu vor să vorbească limba părinților, ei „grăiesc italiană și austriacă”.
Cum copiii nu prea revin acasă, cel mult o dată pe an, mătușa Floare a plecat ea în vizită la copiii din Europa. Acum speră că primească viză și să plece în State. Nu vrea să rămână nicăieri pentru că n-ar avea cine să-i grijească locuința și micul muzeul.
„Am fost eu de câte ori la ei, numai în America n-am fost. Nu rămân nicăieri, rămân la casa mea, cine îmi spală mie, cine mi le grijește? Copiii n-o fost amu de Crăciun acasă, nu știu de vin de Paști, de nu, poate m-oi duce eu până la ei. Cred că-mi face Liviu chemare în America”, spune femeia.
La cei 82 de ani, nu-i e frică să zboare cu avionul pe distanță așa de mare. „Am mai fost eu cu avionul, n-am eu treabă. De mi-e somn mă culc, de-mi vine de râd râd, de-mi vine de sete beau apă. Mă sui și mă duc”.