Florin Jianu: Mediul de afaceri românesc este într-o continuă transformare, conectat la contextul european

Mediul de afaceri românesc este într-o continuă transformare, conectat la contextul european, mai exact aliniat la programele iniţiate de DG Enterprise and Industry, DG Connect (Startup Europe), dar şi la provocările naţionale, a declarat, într-un interviu pentru AGERPRES, Florin Jianu, ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.

El a mai arătat că va susţine cât mai puternic capacitatea de internaţionalizare a firmelor româneşti pentru o poziţionare cât mai solidă a României la nivel european şi global.

Ministrul delegat pentru mediul de afaceri a precizat că reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator ar putea fi aplicabilă de la începutul lunii iulie 2014.

 

AGERPRES: Veniţi din poziţia de preşedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători. Ce îi cereţi, în acest context, ministrului Florin Jianu?

Florin Jianu: Presedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători îi cere ministrului eficienţă, rezultate, sprijin real pentru IMM-uri, predictibilitate pentru mediul de afaceri.

 

AGERPRES: Care sunt priorităţile mandatului dumneavoastră?

Florin Jianu: Priorităţile mandatului meu sunt lansarea Legii pentru IMM-uri, elaborarea şi implementarea Strategiei pentru IMM-uri Orizont 2020, implementarea digitalizării la nivelul tuturor structurilor care vizează activitatea IMM-urilor şi, nu în ultimul rând, crearea de locuri de muncă subvenţionate.

 

AGERPRES: Care sunt măsurile fiscale pe care le vedeţi realizabile pentru operatorii din turism în perioada imediat următoare?

Florin Jianu: Pentru stimularea turismului, avem prevăzute mai multe măsuri. Scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de trei ani pentru investiţii noi în cluburi de turism (hoteluri, spa, agrement, restaurante), precum şi pentru parcuri tematice, de distracţie şi echitaţie, dar şi scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de cinci ani pentru investiţii în turismul balnear.

Conform programului de guvernare, dorim scutirea de impozit pe profitul reinvestit, cu condiţia efectuării de investiţii pentru îmbunătăţirea structurii de cazare, alimentaţie publică, agrement, porturi turistice şi parcuri de distracţie. Vrem să creăm cadrul legislativ astfel încât să aplicăm creşterea de zece ori a taxelor şi impozitelor pentru structurile hoteliere privatizate şi nefolosite sau răscumpărarea de către stat a structurilor hoteliere privatizate şi lăsate în paragină, modernizarea şi reprivatizarea lor.

Un alt subiect important este transformarea litoralului românesc în Zonă cu statut special, cu limită teritorială de 10 km pe uscat şi 10 km în largul mării. Acest statut se aplică şi regimului fiscal pentru cazinouri şi jocuri de noroc. Tot pentru stimularea acestei activităţi, dorim să oferim facilităţi fiscale operatorilor din turism care obţin eticheta ecologică pentru pensiunile şi capacităţile de cazare pe care le deţin.

 

AGERPRES: Când estimaţi ca aplicabilă reducerea CAS, cerută continuu şi constant de mediul de afaceri?

Florin Jianu: Ca dată de lansare, estimăm ca la începutul lunii iulie reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator să fie aplicabilă.

 

AGERPRES: Cum va fi anul 2014 din punct de vedere al facilităţilor acordate tinerilor întreprinzători?

Florin Jianu: Anul 2014 va fi o perioadă în care Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri — SRL-D se va dezvolta, contribuind astfel la creşterea numărului de tineri care lansează iniţiative antreprenoriale.

 

AGERPRES: Cum apreciaţi calitatea mediului de afaceri românesc?

Florin Jianu: În acest moment, mediul de afaceri românesc este într-o continuă transformare, conectat la contextul european, mai exact aliniat la programele iniţiate de DG Enterprise and Industry, DG Connect (Startup Europe), dar şi la provocările naţionale.

 

AGERPRES: Care sunt măsurile concrete de sprijin pentru încurajarea Departamentului pentru exporturi?

Florin Jianu: Printre obiectivele mele se numără debirocratizarea sistemului şi crearea condiţiilor pentru înfiinţarea de cât mai multe companii. Voi susţine cât mai puternic capacitatea de internaţionalizare a firmelor româneşti pentru o poziţionare cât mai solidă a României la nivel european şi global.

În baza reglementărilor legale în vigoare (OUG nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat) funcţionează Consiliul de Export ca organism public-privat, a cărui conducere este asigurată de Ministerul Economiei şi reprezentantul sectorului privat (patronatele cu activitate de export). De asemenea, oferim consultanţă prin departamentul de comerţ exterior al ministerului şi prin sprijinul consilierilor comerciali de pe lângă ambasadele României în străinătate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata