FMI susţine că Rusia a intrat în recesiune

Fondul Monetar Internațional și-a redus miercuri estimările de creștere pentru Rusia, din cauza riscurilor geopolitice legate de criza din Ucraina și a escaladării sancțiunilor impuse de SUA și aliații săi, avertizând că Rusia a intrat deja în recesiune, transmite Reuters.

Economia rusă ar urma să crească cu 0,2% în acest an și cu 1% anul viitor, a declarat miercuri șeful misiunii FMI în Rusia, Antonio Spilimbergo. Precedentele estimări de creștere ale FMI pentru Rusia prevedeau un avans de 1,3% pentru 2014 și o creștere de 2,3% pentru 2015.

‘Dacă definim recesiunea drept două trimestre consecutive de creștere negativă, atunci Rusia traversează în prezent o perioadă de recesiune’, a declarat Antonio Spilimbergo. ‘Am decis să ne rectificăm previziunile pentru a ține cont de nivelul semnificativ al incertitudinilor legate de tensiunile geopolitice și sancțiunile occidentale’, a explicat Spilimbergo.

Anexarea Crimeei de către Rusia a determinat SUA și Uniunea Europeană să impună sancțiuni companiilor și unor oficiali ruși, ceea ce a făcut ca economia Rusiei să se contracte în primele trei luni ale acestui an. De asemenea, ieșirile de capital din Rusia au crescut până la 506, miliarde de dolari în primele trei luni, comparativ cu 63 miliarde de dolari pe întreaga perioadă a anului trecut.

Spilimbergo a estimat că în acest an ieșirile de capital din Rusia ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari. În schimb, șeful misiunii FMI a prognozat că bugetul federal al Rusiei ar putea încheia încheia acest an cu un surplus de 0,34% din PIB, după un deficit de 0,5% din PIB în 2013.

Economia rusească înregistra o tendință de încetinire încă înainte de criza ucraineană, cu o creștere de 1,3% în 2013, față de un avans de 3,4% în 2012 și o creștere de 4,3% în 2011. Experții apreciază că unul dintre motive este faptul că modelul actual de creștere al Rusiei se bazează pe un preț ridicat al hidrocarburilor.

Washingtonul și-a extins marți sancțiunile vizând Rusia din cauza rolului său în criza ucraineană, adăugând numele altor șapte oficiali de la Moscova și 17 societăți ruse pe ‘lista neagră’. Sancțiunile includ înghețarea activelor acestora pe teritoriul Statelor Unite, precum și interdicția ca firme și persoane fizice americane să efectueze tranzacții cu persoanele și companiile vizate.

La rândul lor, cele 28 de țări membre ale UE au extins la Bruxelles lista neagră cu oficiali ruși ale căror active în străinătate vor fi înghețate și cărora le va fi interzis dreptul de viză în Europa. Atât SUA, cât și UE au invocat faza economică a sancțiunilor economice împotriva Rusiei, dacă situația din Ucraina va continua să se deterioreze. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata