Fostul prefect de Iaşi Radu Prisăcaru, condamnat definitiv la 4 ani închisoare cu executare

Fostul prefect de Iași Radu Prisăcaru a fost condamnat definitiv joi, 12 iunie, de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, într-un dosar legat de retrocedarea unui teren.

În același dosar, fostul șef al Agenției Domeniului Statului Iași Flavius Ioniță a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, după ce acesta fusese achitat de Curtea de Apel Iași.

În plus, Flavius Ioniță are interzis 2 ani de a mai exercita profesia în executarea căreia a săvârșit fapta.

De asemenea, avocatul Toni Baltag a primit 3 ani închisoare cu executare, iar omul de afaceri Cristian Maftei a fost condamnat la șase ani închisoare.

Fostul prefect al Iașiului a fost reținut pe 31 august 2006 de procurorii DNA, în urma unui flagrant.

În același dosar au fost puși sub acuzare șeful de atunci al Agenției Domeniilor Statului Iași, Flavius Ioniță, omul de afaceri Cristian Maftei și avocatul Toni Baltag, sub acuzația de luare de mită și complicitate la luare de mită.

Denunțătorul, omul de afaceri Dorin Forna, soțul decanului Facultății de Stomatologie, Norina Consuela Forna, susținea că prefectul Radu Vasile Prisăcaru și șeful ADS Iași, Flavius Ioniță, ar fi condiționat retrocedarea unei suprafețe către soția sa, moștenitoarea unui teren de 16,4 hectare în comuna Rediu.

Potrivit denunțului, pentru a putea fi pusă în posesia terenului, Prisăcaru și Ioniță i-au propus în schimb o suprafață de aceleași dimensiuni situată în comuna Miroslava, în imediata vecinătate a Iașiului, pe DN 584.

Pentru aceasta, Norina Consuela Forna trebuia să-i dea prefectului, cu titlu gratuit, două hectare din totalul terenului care urma să fie retrocedat, iar directorului ADS Iași, unul.

Cele trei hectare de teren au fost evaluate în cursul anului 2005 la aproximativ 600.000 euro.

Anchetatorii au stabilit că avocatul Cristian Toni Baltag, care reprezenta interesele lui Forna, și omul de afaceri Cristian Maftei au fost cei care au intermediat primirea terenului drept mită.

Astfel, Maftei ar fi urmat să cumpere la un preț modic de la Forna trei hectare de teren, urmând să le vândă, iar banii i-ar fi revenit prefectului și șefului ADS Iași. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata