Franţa: Cel mai vechi caz de trisomie 21 a fost descoperit la un schelet de copil

Analiza anatomică și radiologică efectuată pe craniul unui copil găsit într-o necropolă medievală arată că este cel mai vechi caz de trisomie 21 descoperit până în prezent. Este vorba despre un copil între cinci și șapte ani, care a trăit în Franța acum 1500 de ani, relatează maxisciences.com.

Scheletul său a fost găsit alături de rămășițele altor 93 de oameni, în cadrul unor săpături efectuate în 1989 de arheologi de la Universitatea din Bordeaux. Din nefericire, în urma excavărilor s-a păstrat doar craniul, iar cercetătorii au constatat o serie de anomalii: forma rotundă, lobul occipital aplatizat, oasele subțiri și absența unor dinți. Aceste malformații sunt în general semnul unei infirmități, dar nu neapărat a trisomiei 21.

Din 1989 au trecut mulți ani și, datorită unor progrese tehnologice, a fost descoperit sindromul copilului. Datele morfologice strânse au fost comparate cu cele ale altor 78 de cranii similare, păstrate în diferite colecții arheologice franceze și italiene. Rezultatele studiului, publicate în revista online International of Paleopathology, confirmă că este cel mai vechi caz de trisomie 21 descoperit până în prezent.

Trisomia 21, cunoscută și ca sindromul Down, este o anomalie cromozomială ce provoacă un handicap mintal și un aspect fizic caracteristic. Ea are drept cauză prezența unui cromozom supranumeric la nivelul perechii 21: există trei cromozomi 21 în loc de doi, de unde și numele bolii.

Trisomia 21 a fost descrisă prima oară în secolul al XIX-lea, deși mai multe studii sugerează faptul că ea se manifestase și în secolele precedente, poate chiar de la începutul istoriei omenirii, încheie maxisciences.com. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata