Fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru, condamnaţi la 5 ani şi 5 luni, respectiv 7 ani închisoare, într-un nou dosar

Fraţii Ion Balint zis „Nuţu Cămătaru” şi Vasile Balint zis „Sile Cămătaru” au fost condamnaţi vineri, 12 februarie,  de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani şi cinci luni închisoare, respectiv şapte ani închisoare, într-un dosar în care au fost trimişi în judecată de DIICOT pentru infracţiuni de violenţă.

De asemenea, liderul clanului „Sportivilor”, Radu Cristian Roşca zis „Roşca”, a primit 12 ani închisoare, în urma contopirii cu pedepse primite în alte dosare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Fraţii Ion Balint zis „Nuţu Cămătaru” şi Vasile Balint zis „Sile Cămătaru”, precum şi liderul clanului „Sportivilor”, Radu Cristian Roşca zis „Roşca”, au fost trimişi în judecată în iulie 2013, alături de alţi 51 de interlopi, pentru săvârşirea de infracţiuni de violenţă.

Procurorii DIICOT au destructurat la acea vreme două dintre cele mai importante grupări infracţionale constituite pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.

Grupările infracţionale organizate, cunoscute sub denumirile „Cămătarii” şi „Sportivii„, erau specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă — şantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept.

Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale. Astfel, în perioada 2008 — 2012, membrii celor două grupări rivale au provocat în spaţiul public conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti, situaţii ce au avut drept consecinţă directa punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a mai multor persoane. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata