G7 va impune noi sancţiuni contra Rusiei

G7, grupul celor mai industrializate ţări, s-a angajat să impună noi sancţiuni contra Rusiei în criza ucraineană, potrivit sâmbătă unui comunicat comun, în timp ce un înalt responsabil american a precizat că ele ar trebui să intervină de luni.

„Am convenit să impunem rapid sancţiuni suplimentare contra Rusiei”, se spune în acest comunicat publicat la Seul şi citat de AFP.

Potrivit unui responsabil american sub acoperirea anonimatului, „fiecare ţară va stabili ce sancţiuni specifice vrea să impună. Aceste sancţiuni vor fi coordonate şi complementare, dar nu neapărat identice”.

„Sancţiunile SUA ar putea interveni de luni”, a precizat el.

„Având în vedere urgenţa de a garanta oportunitatea unui vot democratic paşnic şi încununat cu succes luna viitoare la alegerile prezidenţiale din Ucraina, ne-am angajat să acţionăm de urgenţă pentru a identifica sancţiunile specifice şi măsurile pentru costul acţiunilor Rusiei”, adaugă comunicatul G7.

Comunicatul salută „reţinerea” cu care noul guvern de la Kiev a acţionat împotriva bărbaţilor înarmaţi proruşi care au ocupat clădiri guvernamentale din estul Ucrainei.

„În schimb, Rusia nu a luat nicio măsură concretă pentru punerea în aplicare a acordului de la Geneva”, deplânge comunicatul.

„Ea nu a susţinut public acordul şi nu a condamnat nici acţiunile separatiştilor care încearcă să destabilizeze Ucraina şi nici nu i-a chemat pe militanţii înarmaţi să părăsească paşnic clădirile guvernului pe care le ocupă şi să depună armele”.

„În schimb, ea a continuat să exacerbeze tensiunile cu un discurs din ce în ce mai îngrijorător şi manevre militare ameninţătoare la graniţa Ucrainei”, adaugă comunicatul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata