George Călinescu, personalitate marcantă a culturii române

George Călinescu a fost o personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, critic, istoric literar, scriitor, publicist, membru titular activ al Academiei Române.

S-a născut la 19 iunie 1899, în București, ca fiu al Mariei Vișan, fiind înfiat de familia lui Constantin Călinescu din Iași.

A făcut studii de filologie și paleografie la Facultatea de Litere din București (1919-1923). Încă din primul an al facultății are diverse colaborări la reviste literare — debutează în „Sburătorul” cu versuri și aforisme (1919); este custode la biblioteca facultății și paleograf la Arhivele Statului.

În 1921 călătorește în Italia, cu prilejul editării revistei „Roma”, al cărei singur redactor va deveni ulterior. Între 1923-1928, este bursier al statului român la Școala Română din Roma, unde, la recomandarea lui Vasile Pârvan și Ramiro Ortiz, studiază documente referitoare la propaganda catolică din Țările Române. Cercetările sale arhivistice se concretizează în două studii în limba italiană (1925, 1930).

Între 1928-1935 se dedică activității didactice, ca profesor de filosofie sau limba italiană la licee din Timișoara și București. În același timp, colaborează la o serie de reviste culturale sau se ocupă cu editarea unor periodice precum „Sinteza” (1927) și „Capricorn” (1930). Timp de doi ani, între 1933-1935, este redactor principal al revistei „Viața Românească”, alături de Mihail Ralea. Odată cu doctoratul în Litere luat la Universitatea din Iași (1936), cu o lucrare pe tema operei eminesciene, începe cariera sa universitară: conferențiar la Catedra de estetică și critică literară din Iași, din 1942 devine profesor titular.

Tot la Iași, alături de activitatea profesorală, se implică în publicistica literară: editează prima serie a săptămânalului „Jurnalul literar” (1939). Transferat la București ca șef al Catedrei de literatura română modernă, la Facultatea de Litere (1945), continuă activitatea de editor: conduce periodicele „Tribuna poporului” (1944), „Lumea” (1945) și „Națiunea” (1946).

Din 1949 preia conducerea Institutului de Istorie literară și folclor, al cărui director rămâne până la sfârșitul vieții; în 1952 inițiază revista Institutului — „Studii și cercetări de istorie literară și folclor”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata