Guvernatorul Crimeii: Dacă Europa va recunoaşte o Scoţie independentă, ea va trebui să recunoscă şi Crimeea secesionistă

Dacă independența Scoției va fi recunoscută, atunci Uniunea Europeană (UE) va trebui să accepte și decizia Crimeii de a se rupe de Ucraina pentru a se uni cu Rusia, au declarat, miercuri, autoritățile acestei peninsule anexate în martie de Moscova, informează AFP.

‘Dacă există o recunoaștere a independenței Scoției, aceasta înseamnă că și Crimeea trebuie recunoscută (de țările europene) în mod automat, fără nicio întrebare și nicio îndoială’, a declarat guvernatorul Crimeii, Serghei Axionov, citat de agenția de presă rusă Interfax. ‘Vreau să văd care va fi reacția lor la adresa propriilor cetățeni, într-o regiune în care au loc aceleași evenimente dificile ca în Crimeea’, a spus Axionov.

Scoția urmează să se pronunțe la 18 septembrie în legătură cu independența sa față de Marea Britanie, în cadrul unui referendum istoric, la șase luni după ce Moscova și-a impus controlul asupra Crimeii, în urma unui referendum contestat, în timpul căruia 97% dintre participanți s-au pronunțat pentru unirea cu Rusia.

Potrivit lui Axionov, ‘dacă într-o țară majoritatea populației unei regiuni ia o decizie în sprijinul independenței, atunci eu o voi susține personal‘. ‘Oamenii care locuiesc în astfel de locuri înțeleg mai bine ce se întâmplă și este dreptul lor să ia o atare decizie’, a mai spus guvernatorul Crimeii, numit de Putin.

Referendumul din Crimeea, organizat după ce la putere la Kiev a fost instalat un guvern pro-occidental, se află, potrivit AFP, la originea celei mai grave crize dintre Rusia și Occident de după Războiul Rece.

UE și SUA nu recunosc nici rezultatele acestui referendum, nici alipirea Crimeii la Rusia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata