Harghita: Case bătrâneşti salvate de la pieire de un inginer constructor, accesibile turiştilor într-un sat-muzeu

În localitatea harghiteană Lunca de Jos, nu departe de șoseaua națională, a luat ființă, de câțiva ani, un mic „sat în sat”, un complex turistic și muzeal format din case vechi de peste 100 de ani care au fost salvate de la pieire de un fost inginer constructor, iubitor al tradițiilor strămoșești.

La Complexul Boros din Lunca de Jos ajungem relativ ușor, drumul este accesibil, chiar dacă este acoperit de zăpadă, iar la fața locului ne așteaptă cu zâmbetul pe buze Szasz Istvan, proprietarul locului, și Molnar Szabolcs, ginerele său și cel care se ocupă cu activitatea turistică.

Dialogul se leagă ușor, iar imaginea caselor vechi, care seamănă cu cele ale bunicilor și străbunicilor, te fascinează din prima clipă.

Szasz Istvan, un inginer constructor apreciat, a folosit la proiectele sale, derulate în România și Ungaria, doar materiale de construcție moderne, dar gândul i-a rămas mereu la casa părintească, ce a fost vândută înainte ca el să se poată bucura de ea.

Ideea de a salva case vechi i-a venit, după cum singur spune, „dintr-o sperietură”, când în urmă cu peste zece ani a dorit să recondiționeze mobilă veche și a constatat că oamenii vor să renunțe la tot ceea ce este vechi, de la case și șure până la obiecte de uz casnic moștenite de la părinți și bunici.

„Ideea mi-a venit dintr-o sperietură. Am vrut să recondiționăm mobilă veche și pentru asta am căutat material vechi. Ne-am gândit să luăm lemn din niște șure vechi. Am dat un anunț la ziar și în două săptămâni s-au prezentat peste 50 de persoane care ne-au spus că au case și șure vechi de vânzare. Atunci m-am speriat și m-am gândit că dacă toată lumea vrea să arunce ceea ce este vechi, atunci trebuie să păstrăm ceva pentru că nepoții noștri nu vor mai avea ce să vadă. Și din asta a venit ideea. Am avut ceva bani și am început să culegem astfel de case”, își începe destăinuirea Szasz Istvan.

Inițial, pe terenul de câteva hectare pe care se află „sătucul” lui Szasz Istvan s-au cultivat cartofi, dar afacerea s-a dovedit a fi păguboasă, motiv pentru care proprietarii s-au reorientat către salvarea moștenirii strămoșești.

„Am încercat să punem cartofi pe acest teren și nu am scos nici măcar sămânța. Și am zis: nu-i bai, aici nu mai punem cartofi, mai bine umplem cu case vechi și păstrăm tradiția”, spune Szasz Istvan.

Micul său sat turistic din inima localității Lunca de Jos este compus din 14 case, cea mai veche datând din 1867, dar și de o moară de apă din 1873 și de pivnițe pentru varză murată, realizate ca acum 100 de ani. Fiecare casă poartă un nume, fie al gazdei de la care a fost cumpărată, fie al locului din care provine.

Casele au fost demontate de la foștii proprietari și au fost ridicate cu multă atenție pe Valea Boroșului, folosindu-se tehnicile de construcție de acum un secol. În unele dintre case, cele mai noi, s-a amenajat baia în locul cămarei, iar la cele vechi baia este accesibilă în afara casei.

Când intru, la invitația gazdei, în prima căsuță cu cerdac, vopsită în nuanțe de albastru și alb, originară de la Valea Ghimeșului, am senzația că m-am reîntors în timp, pe vremea copilăriei și aștept ca, în orice moment, din cealaltă cameră să apară bunica, cu un castron de gogoși calde în mâini.

Mobilierul este autentic și tradițional, paturile sunt acoperite cu cergi sau cuverturi țesute de mână, iar saltele sunt umplute cu paie. Mai multe costume populare sunt expuse în dormitorul casei, iar sentimentul pe care îl ai vizitând un astfel de interior este unul de bucurie că oamenii încă apreciază valorile autentice și de speranță că acestea nu vor dispărea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata