Hoţii tablourilor din Olanda supravegheau muzeul în timp ce făceau jogging

„Această influenţă negativă, care nu a fost atenuată în niciun mod, mai ales prin reacţia fermă a organelor judiciare şi a celorlalte instituţii de autoritate publică locală şi statală nu constituie desigur o justificare sau o circumstanţă scuzabilă a săvârşirii infracţiunilor, însă nu pot fi ignorate privitor la persoana infractorului, deoarece ar duce doar la aplicarea unor pedepse în cuantum ridicat, iar pedepsele mari nu constituie în sine nici scopul procesului penal şi nici îndeplinirea necesară a funcţiei de exemplaritate a pedepsei. Instanţa consideră că pedeapsa aplicată trebuie să fie adecvată, necesară şi oportună pentru a-şi putea îndeplini şi funcţia de reeducare necesară prevenirii de noi infracţiuni de către inculpat”, se arată în motivare.

Judecătoria Sectorului 3 i-a condamnat, pe 26 noiembrie 2013, la câte 6 ani şi 8 luni de închisoare pe Radu Dogaru şi Eugen Darie în dosarul furturilor tablourilor din Olanda.

Instanţa a stabilit o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni pentru furt calificat cu consecinţe deosebit de grave în cazul lui Radu Dogaru, căruia i-a stabilit şi o condamnare de 4 ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Radu Dogaru a mai primit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în funcţii publice timp de patru ani.

La rândul său, Eugen Darie a primit 3 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru complicitate la furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

Celor doi inculpaţi urmează să li se scadă din pedeapsă perioada în care au stat în arest preventiv, adică din 20 ianuarie 2013, şi au fost obligaţi la plata a 6.000 de lei şi menţinerea sechestrului asigurător instituit de procurori în cazul acestora.

Procesul continuă pe latură penală pentru ceilalţi inculpaţi din dosar şi pe latură civilă pentru toţi cei trimişi în judecată de procurori.

În acest dosar au fost trimişi în judecată Radu Dogaru, Adrian Procop (în lipsă), Eugen Darie, Alexandru Mihai Bitu, Olga Dogaru şi Petre Condrat (ultimul în stare de libertate).

„Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Dogaru Radu şi Procop Adrian, cu sprijinul inculpatului Darie Eugen, au constituit o grupare infracţională în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, la data de 15/16.10.2012, pe timp de noapte şi prin efracţie, au sustras şapte opere de artă (picturi în ulei şi acuarele)”, preciza DIICOT.

Tablourile intitulate ‘Tete d´Arlequin’ de Pablo Picasso, ‘La Lisseuse en Blanc et Jaune’ de Henri Matisse, ‘Waterloo Bridge’ şi ‘Charing Cross Bridge’ de Claude Monet, ‘Femme devant une fenetre ouverte dite la fiancee’ de Paul Gauguin, ‘Autoportrait’ de Meyer de Haan şi ‘Woman with Eyes Closed’ de Lucian Freud erau expuse într-un muzeu din Rotterdam. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata