Ignoranţa sau stând pe comori şi plângându-te de sărăcie

Această sintagmă îmi tot vine în minte în repetate rânduri, de când am schimbat ”direcţia” de investiţie a energiei din viaţa mea.

Schimbarea alimentaţiei din viaţa noastră a indus o schimbare fundamentală în multe dintre obiceiurile, relaţiile şi activităţile noastre. În ultimii ani, una dintre activităţile cele mai ”interesante” a devenit vizitarea pieţelor agro-alimentare, cu cât mai rudimentare şi mai rurale, cu atât mai bine, indiferent că sunt cele din ţară sau cele din alte ţări.

Chiar şi călătoriile noastre „turistice” au mereu în vedere să se petreacă în locuri în care putem avea acces la pieţe de desfacere ale produselor proaspete (fructe şi legume crude, în special).

Îmi place foarte tare atmosfera dintr-o piaţă, multitudinea produselor, mirosurilor, zgomotelor, interacţiunea cu oamenii, mi se pare mult mai interesant şi distractiv decât într-un ”parc de distracţie”, iar la final, te alegi şi cu ingrediente foarte gustoase (şi sănătoase) pentru câteva mese bune!

Şi pentru că în ultimul timp MĂ OBSERV foarte îndeaproape şi-mi evaluez reacţiile şi răspunsurile la ”provocările” exterioare, fac acelaşi lucru şi cu cei din jur, pe care doar încerc să-i observ, nu să-i mai şi judec (un obicei mult cultivat în şcoală, şi pe care am nevoie să-l dezactivez, dar încă merge greu!).

Şi observând oamenii din pieţe, oamenii care vând fructe şi legume, interacţionând cu ei în diferite circumstanţe (inclusiv în propriile lor livezi sau ferme) am ”văzut” ceea ce mulţi dintre ei nu ”văd”, cum stau cu toţii ”pe comori” şi se plâng de sărăcie, în mod continuu!

Dintre toţi ”pieţarii” pe care i-am întâlnit şi dintre toţi fermierii şi agricultorii, producătorii şi vânzătorii de fructe se ”plâng” cel mai tare dintre toţi de ”cât de grea este viaţa”, cât de ”prost” merg vânzările, cum se strică marfa şi cum îşi pierd ei banii şi energia.

Iar acest ”refren” l-am auzit nu numai în România, ci şi în Turcia, în Bulgaria, în Germania şi mai departe, în ţări din Asia sau din America.

Într-o zi însorită şi foarte călduroasă, ne-am oprit să bem o nucă de cocos la un stand, pe marginea drumului, într-o ţară asiatică. Am apucat nuca de cocos uriaşă, în care vânzătorul mi-a strecurat un pai, prin căpăcelul făcut deasupra, şi am savurat lichidul dulce răcoritor şi cremos hrănitor, în acelaşi timp. Am simţit că efectiv ”fac o perfuzie” cu viaţă şi sănătate, consumând acea nucă de cocos (şi însetată fiind). Vânzătorul s-a uitat placid la faţa mea extatică, şi a început să bea apă dintr-o sticlă de plastic!

De câte ori am posibilitatea să dau peste nuci de cocos într-o ţară asiatică, nu mă ating de apa îmbuteliată. Folosesc ”apa de cocos”, ”apa vie”, pe post de ”sursa de rehidratare” în zilele prea călduroase de la tropice.
În schimb, nu am văzut NICIODATĂ vânzătorii de la standul de nuci de cocos consumându-şi propria marfă. NICIODATĂ.

La fel, la toate tarabele de fructe. Oamenii vând TOATE fructele şi ei mănâncă prăjeli, orez cu carne sau diferite alte ”bunătăţi”.

La tarabele cu fructe de pe varianta din Constanţa, am încercat să vorbim cu cei de la care cumpărăm regulat lăzi cu pere ori mere, sau lăzi cu portocale, mandarine şi struguri. VÂNZĂTORII nu consumă din propria marfă! Şi se uită ciudat la noi când îi chestionăm despre acest subiect şi încercăm să le sugerăm că le-ar fi mult mai bine dacă ar introduce în alimentaţie produsele pe care le au ”sub nas” ZILNIC.

Citește și
1 Comentariu
  1. Parole spune

    Si unde mai pui, ca daca iti mananci propria marfa iesi si pe profit.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata