Informaţiile personale ale unui număr de 15.000 de britanici au fost sustrase săptămâna trecută în urma unui atac informatic împotriva unei organizaţii de caritate din Marea Britanie care sprijină şi consiliază actuali şi viitor părinţi, scrie digitaltrends.com.
National Childbirth Trust (NCT) din Marea Britanie i-a informat săptămâna trecută pe toţi clienţii săi ale căror nume complete, adrese de e-mail şi parole în versiuni criptate au fost sustrase de hackeri, organizaţia menţionând că nu au fost accesate informaţii „sensibile” sau de ordin financiar.
”Am descoperit breşa de securitate (miercuri)”, a declarat un purtător de cuvânt al NCT, rugându-i pe clienţi să îşi schimbe numele de utilizator şi parolele cu care se autentificau pe portalul organizaţiei. Organizaţia a sesizat autorităţile cu privire la acest atac cibernetic.
Acest atac este cel mai recent dintr-o serie de accesări ilegale de informaţii care au afectat organizaţii din domeniul sănătăţii, atât spitale cât şi companii de asigurări de sănătate.
Anul trecut, compania de asigurări în domeniul sănătăţii Anthem s-a confruntat cu una din cele mai mari scurgeri ilegale de date din istorie, peste 80 de milioane de documente fiind compromise. La scurt timp, compania CareFirst a fost atacată de hackeri, fiind accesate informaţiile a 1,1 milioane de pacienţi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)