Iohannis: E surprinzător şi fals ce susţine Ponta; nu au existat intervenţii pe tema Codului Silvic

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, 14 mai, că a luat act de declarațiile premierului Victor Ponta pe tema unei posibile influențe la nivelul Administrației Prezidențiale pe Codul Silvic și a calificat aceste afirmații drept surprinzătoare și false.

„O declarație foarte curioasă, am luat act cu surprindere de această declarație. Afirmă la TV tânărul prim-ministru că ar avea el informații de la Servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiți reprezentanți ai unor procesatori de lemn și lasă să se înțeleagă că ar exista un fel de trafic de influență la nivelul președintelui. Acest lucru este deopotrivă surprinzător și fals. Am verificat la nivelul Administrației Prezidențiale și nu a existat nicio discuție nici cu lobby-iști, nici măcar cu foști colegi din PNL pe această temă”, a declarat președintele la aeroportul Henri Coandă.

Iohannis a anunțat că a cerut joi dimineață directorului SRI, Eduard Hellvig, să cerceteze cu maximă seriozitate afirmațiile prim-ministrului și a precizat că, dacă acestea nu se confirmă, premierul va răspunde pentru acuzațiile aduse.

„Nu a existat niciun indiciu că cineva ar fi intervenit pentru această chestiune, la mine oricum nu și nici la nivelul Administrației Prezidențiale. În consecință, luând act de declarațiile prim-ministrului, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informații dispunea prim-ministrul, dacă ele se confirmă sau nu. Dacă se confirmă, să se ia evident de urgență măsurile care se impun, dar dacă nu se confirmă, atunci prim-ministru va răspunde pentru aceste afirmații. Astfel de afirmații de insinuare a unui trafic de influență la nivelul președintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmații prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave și vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu indice o revenire la logica din campania electorală promovată atunci de candidatul Ponta și care a fost la un nivel inacceptabil de jos. (…) În această dimineață am avut o discuție deocamdată telefonică cu directorul SRI și l-am rugat foarte oficial să analizeze și să cerceteze cu maximă exigență și seriozitate aceste afirmații”, a adăugat președintele, precizând că nu a vorbit până acum cu premierul.

Șeful statului a spus că încă de miercuri seară le-a cerut celor de la Departamentul Juridic al Administrației Prezidențiale „să verifice care este încadrarea unor astfel de afirmații” și cum pot fi făcute „anumite demersuri în cazul foarte probabil în care se dovedesc a fi nesusținute de dovezi”.

Iohannis a explicat, totodată, că în momentul în care a retrimis Codul Silvic în Parlament s-a bazat pe documentul venit din partea Consiliului Concurenței.

„Atunci când am retrimis Codul Silvic în Parlament a existat un document pe care ne-am bazat. Este documentul care ne-a fost transmis fără să fie cerut de către Consiliul Concurenței, prin care ne-a atras atenția că există riscul de infrigement pentru România. (…) Ni s-a părut un lucru foarte serios. Nu numai președintele, ci și prim-ministrul are datoria să vegheze ca legislația României să fie în concordanță cu legislația europeană. Eu nu mă joc cu legile României”, a conchis președintele.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seară că mai mulți politicieni liberali au avut întâlniri în ‘calitate oficială și privată’ cu reprezentanții firmei austriece de prelucrare a lemnului Schweighofer și că au dezinformat Administrația Prezidențială pe tema Codului Silvic.

‘Impresia mea personală, poate greșesc, e că președintele a retrimis legea la Parlament (Codul Silvic — n.r.) pe baza unor informații pe care le-a primit de la niște ‘binevoitori’, în special niște binevoitori liberali pe care îi vedeți zilele acestea luptându-se cu dinții pentru interesele Schweighofer, interese care din punctul meu de vedere sunt strict private. Vorbesc de oameni politici de la PNL care alături de noi au făcut acel proiect de Cod Silvic și acum luptă cu tot ce pot ca să nu se adopte și să nu se pună această limită, să nu se ia măsuri concrete. Evident că au niște interese care sunt strict private’, a spus Ponta la B1TV.

Întrebat dacă a fost trafic de influență la politicienii respectivi, Ponta a răspuns : ‘Eu nu pot să fac încadrări juridice, dar sunt absolut convins că doamnele și domnii pe care îi vedeți luptându-se la televizor au avut întâlniri în calitate oficială și privată cu reprezentanții Schweighofer’.

Ponta a afirmat că are informații despre asemenea întâlniri, întrucât în calitate de prim-ministru trebuie să se informeze foarte bine ‘întotdeauna când apare o situație de criză’.

‘Eu sunt convins că instituțiile statului monitorizează aceste lucruri, cu atât mai mult voi informa CSAT. (…) Îmi explic lupta din aceste zile și îmi explic inclusiv dezinformarea ajunsă la Administrația Prezidențială prin interesele unor oameni politici de la PNL care s-au întâlnit și care, iată, și în Parlament și în public se bat pentru Schweighofer’, a insistat premierul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata