Ionel Blănculescu: Taxa pe construcţii speciale ar putea fi modificată începând cu 1 ianuarie 2015

Taxa pe construcții speciale ar putea fi modificată începând cu 1 ianuarie 2015, dacă analiza ce va fi realizată în perioada următoare de Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) va demonstra că impactul acesteia asupra mediului economic este mult mai mare decât cel preconizat, a declarat, luni, Ionel Blănculescu, consilierul onorific al premierului Victor Ponta, la cea de-a VI-a ediție a Conferinței Fondurile Europene.

‘Coaliția pentru Dezvoltarea României va realiza în perioada următoare o analiză cu privire la impactul pe care taxa pe construcții speciale o are asupra mediului economic din România. Dacă acest impact se va dovedi că este mult mai mare decât cel preconizat, atunci prevederile acestei taxe vor fi modificate de la data de 1 ianuarie 2015. Concret, vom corecta un element care poate afecta situațiile financiare ale unor companii care nu au prognozat aceste cheltuieli’, a afirmat Blănculescu.

Potrivit acestuia, impactul inițial al acestei taxe ar fi trebuit să se ridice la suma de 1,5 miliarde lei, însă dimensiunea posibilă a încasărilor a fost redusă la 400 milioane lei de către Fondul Monetar Internațional.

‘Fondul Monetar Internațional a redus dimensiunea impactului de la 1,5 miliarde lei, la numai 400 milioane lei, considerându-se că România nu e capabilă să colecteze în totalitate o astfel de taxă’, a subliniat consilierul onorific al premierului Victor Ponta.

În ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor europene, el a arătat că, în ultimii doi ani, s-a înregistrat o creștere de la 8,5%, la 34%.

‘Absorbția fondurilor europene reprezintă un sector în care România a suferit și mai are de suferit. Fondurile europene ar trebui să devină un vehicul prin care companiile să se tehnologizeze sau să se retehnologizeze. În ultimii doi ani, rata de absorbție a fondurilor europene a crescut de la 8,5%, la 34%, ceea ce poate constitui un motiv de laudă pentru ministerul care se ocupă de acest proces’, a subliniat Blănculescu.

Conferința se desfășoară sub genericul ‘Reforma sistemului de absorbție a fondurilor europene’, fiind organizată de Grupul de Presă Bursa, în parteneriat cu Ministerul Fondurilor Europene. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. dan spune

    Dar stalpul care sta pe camp, pe terenul agricol al taranuluisi sub care nu poti sa costruiesti o ferma? Bani trebuie sa ceara proprietarul terenlui si NU Statul care este cel mai mare bandit!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata