Isărescu: Apartenenţa la Uniunea Bancară trebuie să ducă la întărirea stabilităţii financiare

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus, joi, la Constanța, că apartenența țării noastre la Uniunea Bancară ar avea drept efect întărirea stabilității financiare.

„Este de așteptat ca apartenența la Uniunea Bancară să aibă drept efecte întărirea stabilității financiare, sporirea încrederii în sistemul bancar național, sprijinirea unei creșteri sustenabile a creditării și a activității economice”, a afirmat Isărescu, în cadrul festivității organizate la Academia Navală Mircea cel Bătrân cu prilejul decernării guvernatorului BNR a titlului de Doctor Honoris Causa.

Acesta a prezentat motivele pentru care România trebuie să intre în Uniunea Bancară.

„De ce România chiar trebuie să intre în Uniunea Bancară? Prima motivație, 70% din activele nete ale sistemului bancar din România sunt în mâinile unor entități bancare financiare din străinătate, majoritatea europene. Că e bine, că e rău…, acum este un fapt. Și atunci, în timp ce aceste entități intră în Uniunea Bancară, ai două posibilități. Prima posibilitate este să afli de la aceste entități, deci de la BCR Viena — Austria, să vină Andreas Treichl și să spună ce se discută la Frankfurt și să-mi spună ce vrea el să-mi spună (…). Sau a doua, să am curajul să spun aceasta este realitatea din România, mai devreme sau mai târziu când voi intra în zona euro trebuie să intru în Uniunea Bancară și să iau decizia de pe acum. Or, la noi s-a ajuns la un consens politic, și președintele și premierul vorbesc despre intrarea României în zona euro”, a spus guvernatorul BNR.

Acesta a menționat că țara noastră a stabilit anul 2019 pentru adoptarea monedei unice — euro.

„Trecerea la euro antrenează în mod automat statutul de membru al Uniunii Bancare. Data țintă pentru adoptarea monedei unice a fost deja fixată — 2019 și, din codași, eram ultimii, am ajuns fruntași. Ungaria nu a stabilit o dată, Polonia nu a stabilit o dată, Cehia nu a stabilit o dată, nici Bulgaria nu a stabilit o dată. (…) Apoi, chestiunea de apartenență la Uniunea Bancară rămâne doar una de alegere a momentului, noi am avut în vedere să fie cât mai repede, iar obținerea statului de membru al uniunii Bancare la momentul trecerii la euro, noi am stabilit să fie mai curând, este iarăși o opțiune politică și cred că este o decizie corectă”, a afirmat Mugur Isărescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata