Italianul Vittorio Saliani: Vreau să ştie străinii că românii sunt oameni valoroşi

O singură vizită la București a fost suficientă pentru ca un italian, avocat de profesie, să își dorească să se stabilească definitiv în România. Locurile, oamenii și dragostea reprezintă pentru Vittorio Saliani, italianul stabilit în comuna Islaz, principalele motive pentru care a ales ca România să-i devină țară adoptivă.

În urmă cu 16 ani, viața lui Vittorio Saliani avea să se schimbe radical după o vizită făcută în țara noastră. Italianul ducea o viață agitată la Roma. Programul său începea în fiecare zi dimineața devreme și se încheia cu mult după apusul soarelui. Răsplata financiară era pe măsura așteptărilor, dar chiar și în aceste condiții, Vittorio își dorea să facă o schimbare pe plan personal.

Transformarea radicală s-a produs când și-a însoțit un prieten în București. Acela a fost momentul când avocatul și-a dat seama că România este o țară liniștită, ferită de tentații și cercuri vicioase, perfectă pentru întemeierea unei familii. Punctul culminant a fost atins în momentul în care acesta și-a întâlnit jumătatea. Sufletul său pereche este originar din comuna Islaz, județul Teleorman, dar la acea vreme lucra în București.

Încet, povestea lor de iubire a prins contur. Acum cei doi au împreună un băiețel, Matteo. Vittorio este unul dintre străinii care, fără să stea prea mult pe gânduri, s-a stabilit, în urmă cu cinci ani, în comuna Islaz, o localitate situată la 18 kilometri de municipiul Turnu Măgurele. În sinea sa, Vittorio Saliani a știut de la bun început că în Islaz dorește să rămână, acolo unde Oltul se varsă în Dunăre.

După ce a fost de nenumărate ori la socri în această comună, italianul s-a convins definitiv că viața lui se poate derula în continuare doar în localitatea cu peisaje deosebite. A decis să îmbine utilul cu plăcutul și să investească bani într-o casă veche de negustori olteni. A transformat-o în locuință și totodată într-o pensiune încadrată perfect în peisajul natural, sălbatic, suprinzător al zonei.

Pentru Vittorio acesta este tabloul perfect. Italianul savurează din plin orice răsărit și apus de soare, firul apei care curge lin în vecinătatea casei sale, orice pasăre, orice floare și orice lucru simplu pe care îl poate percepe dincolo de aparențe.

”Îmi place România. Îmi place Islazul. Aș fi putut să investesc banii în orice zonă din țară, dar am preferat să mă stabilesc aici. Îmi place mult și Brașovul. Peisajele sunt deosebite, la fel este și zona”, spune Saliani.

Vittorio a renunțat la Roma și s-a stabilit în Islaz, însă nu a uitat să păstreze legătura cu prietenii de peste hotare. Ori de câte ori are ocazia se duce în Italia împreună cu familia, iar casa lui este întotdeauna deschisă prietenilor străini cărora le povestește deseori cât de frumoasă este zona în care trăiește. Gândurile și ideile italianului au prins contur prin realizarea pensiunii. Construcția reprezintă și locuința celor trei, realizată și mobilată după bunul lor gust. Familia este îndrăgostită de obiecte vechi de artă, de calitate, de mașini de epocă și de sculpturi, tablouri și statuete rare. Deși încă nu vorbește limba română, ci doar o înțelege, Vittorio s-a adaptat rapid stilului de viață din România. Este generos, iubește viața, oamenii, arta, frumosul și chiar a început să îndrăgească rețete cu specific românesc.

„Îmi place și mâncarea cu specific românesc. Odată, am mâncat niște sarmale care mi-au plăcut foarte mult. Le făcuse o cunoștință dintr-un amestec de carne de pui, curcan și rață. Pun accent pe alimentația fără E-uri. Noi nu consumăm multe grăsimi. Legumele și ouăle pe care le mâncăm le alegem cu grijă chiar din propria noastră grădină. Avem propria noastră fermă și acum lucrăm la o seră. Punem accent pe calitate. Chiar și atunci când consumăm pește, alegem să îl luăm proaspăt, direct de aici, de la Dunăre”, afirmă Vittorio Saliani.

Vittorio pare un om al extremelor. Energic și optimist, italianul stabilit în România este în același timp sensibil și melancolic. Ar purta discuții interminabile cu oameni care împărtășesc idei și principii comune, cu oameni curați la suflet și dornici să descopere frumusețile lumii.

”Îmi place România și îmi plac românii. În fiecare dimineață, când mă trezesc, trăiesc un sentiment frumos când văd peisajul acesta în fața ochilor. Îmi place să admir tot ce este frumos, apreciez arta și oamenii talentați. Îmi place să admir arta fotografică, să observ detalii. Aici, cunosc fiecare detaliu în parte. Îmi place să privesc dincolo de imagini. Îmi plac cărțile, îmi place să scriu poezii, să admir florile și plantele pe care le am în curtea interioară”, se confesează italianul.

El este îndrăgostit și de arta culinară. Responsabilitățile în casă sunt bine stabilite împreună cu soția. Cei doi nu ratează nicio ocazie de a petrece măcar câteva momente împreună. ”Pentru mine și pentru familia mea, masa este foarte importantă. Nu mâncăm până nu suntem toți prezenți. Eu, Vichi, Matteo și angajații noștri”, spune Saliani.

Vittorio este străinul care vede detaliile țării care l-a adoptat, vede înainte de toate dincolo de imagine. Se bucură de plăcerile mărunte ale vieții.

”Am ales să investesc în turism. Este oricum mai mică investiția mea aici decât dacă aș fi ales să fac același lucru în Italia sau în altă parte, însă nu asta este important. Aceste lucruri sunt trecătoare. Sunt încântat că în fiecare zi pot să mă bucur de tot ce îmi oferă viața și natura”, adaugă Vittorio.

Italianul stabilit la Islaz a realizat până în prezent tot ce și-a propus. Ar mai fi multe idei de pus în aplicare, dar își păstrează optimismul și vede de fiecare dată partea plină a paharului. Își dorește să îi ofere fiului său o viață liniștită și frumoasă, dar nu uită nici de cei din jurul lui. Deoarece îi apreciază pe românii talentați, Vittorio își dorește foarte mult să îi ajute pe cei aflați la început de drum.

”Aici este bine. Mă bucur că pot să îi ofer lui Matteo acest stil de viață, departe de lumea agitată, pericole și garduri înalte. Eu la Roma eram privat de multe lucruri. Ajungeam la miezul nopții de la serviciu. Toate acestea sunt doar amintiri acum. Aici am tot ce îmi doresc. Ar mai fi multe de făcut, dar o să le fac. Vreau să aduc îmbunătățiri locuinței și grădinii. Vreau să organizez și un eveniment anual în urma căruia să ofer un premiu. Vreau să recompensez, spre exemplu, un fotograf debutant sau un artist talentat la început de drum. Vreau să știe străinii că și românii sunt oameni valoroși, că și România este frumoasă și are oameni talentați. Păcat că nu sunt prețuiți la adevărata lor valoare. Le admir munca și apreciez rezultatul muncii lor. (…) Sunt îndrăgostit de acest loc și ori de câte ori am ocazia le spun prietenilor și cunoștințelor mele care sunt motivele pentru care am ales România”, afirmă Vittorio.

Vittorio Saliani, italianul îndrăgostit de România și de români, se declară mulțumit pe deplin de alegerea făcută. Pentru tot ce este frumos și pur, străinul ar repeta la nesfârșit experiența de neuitat pe care a acumulat-o odată cu stabilirea în comuna teleormăneană Islaz(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: Agerpres

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata