Jean Noel Reynaud – povestea primului investitor francez în România

Chiar dacă pleci din România, după ce ai stat o perioadă lungă de timp, te simți amputat, ceva îți lipsește. Ce anume? România – spune Jean Noel Reynaud, francezul care face case din lemn la Râmnicu Vâlcea, stabilit din 1997 în țara noastră.

„Eu sunt din Tulle, un oraș mic, așezat între coline și care a dat Franței doi președinți. Unul e Jacques Chirac, iar al doilea este actualul președinte Hollande. Hollande a fost chiar primar al orașului Tulle și, pe vremea când derulam afaceri în orașul natal, am avut multe întâlniri cu domnul Hollande. E un orășel de 8.000 de locuitori, în cele din urmă, o comunitate mică și foarte unită. Acolo am fost director comercial și am pornit în afaceri în industria auto și multe altele”, își amintește Reynaud, un om de afaceri de 54 de ani, care în 1997 a ales să rămână în România, după ce s-a căsătorit cu o româncă din Pitești.

Jean Noel Reynaud a venit prima dată în România în 1991 și, după cum spune el foarte mândru, a fost primul investitor francez din țara noastră, deschizând la Domnești, lângă București, o tipografie.

„Aveam certificatul 001, era prima afacere a unui francez în România. Atunci am venit cu tot cu utilaje din Franța, am ales Domneștiul, o mică localitate lângă Capitală. Am deschis o tipografie, tipăream atunci ziare, primele cărți de vizită, agende. Era începutul capitalismului în țara asta. Eu deja făceam naveta, o lună aici, o lună în Franța. Descopeream Bucureștiul de după Revoluție, vedeam zbaterile noii democrații, cum era pe vremea aceea cu proteste, cu mineri, cu ziare multe. Era fascinant să vezi o țară cum se naște”, povestește Jean Noel.

Din păcate, în această primă afacere, francezul a descoperit și ”partea întunecată” a României, după cum spune el. În trei ani, asociații români „l-au tras pe sfoară”. „Au reușit, și pentru faptul că eu nu știam legislația foarte bine, să-și treacă pe numele lor treptat toate activele pe care le adusesem din Franța. În 1993, m-am trezit efectiv că am fost scos total dintr-o afacere pe care eu o inițiasem. Atunci am luat contact și cu șpaga, și cu birocrația, cu fiscul, cu atențiile”, mai spune el.

Deși se hotărâse să nu mai revină în România, ceva îl determină să-și schimbe decizia. În 1994, face o excursie cu un prieten din București, în județul Vâlcea, și „se îndrăgostește” pe loc de peisaj. „E de vis. Mă simțeam ca acasă, aceleași coline, aceleași păduri, munții erau de o frumusețe orbitoare. M-am îndrăgostit pe loc de Vâlcea și am hotărât să rămân aici. Imediat mi-am făcut prieteni în comunele din zona de nord, în Perișani și Titești. Pentru mine mâncatul la tuci, mâncatul șuncii cu ceapă este o desfătare, e viață pur și simplu. Îmi amintesc că am fost la un parastas și am văzut acolo, la țară, cum se gătește la foc de vatră. Românii sunt naturali„, este de părere Reynaud.

În 1994, deschide la Băbeni un atelier de tâmplărie, unde face mobilă pentru export. El vine cu partea financiară, găsește doi asociați vâlceni și demarează această nouă afacere. Din nou are ghinion, iar din cauza unuia dintre asociați atelierul se închide. Reynaud realizează că nu poate să urmărească afacerea făcând naveta între Franța și România și înțelege că trebuie să se decidă. „Nu vreau să vorbesc cu păcat cu privire la angajatul român. Este un punct de vedere: oricât de bine l-ai plăti, nu poate el să nu ia de acolo un cui, o scândură, nu generalizez, dar asta este experiența mea”, afirmă francezul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata