Judeţul Caraş-Severin: scurt istoric

Cele mai vechi urme ale activității omenești de pe teritoriul de azi al județului Caraș-Severin, datând din Paleoliticul mijlociu, au fost descoperite la Băile Herculane (80000 – 70000 î.Hr.) și la Tincova (prima așezare paleolitică în aer liber din Banat). Epoca bronzului (1800-800 î.Hr.) este reprezentată de descoperirile unor așezări omenești pe valea Bârzavei, iar cea a fierului (1200 î.Hr. – sec. I d.Hr.), de așezările de la Colțan, Bocșa, Ocna de Fier, Oravița, Bănia, Sasca Montană ș.a

În perioada de înflorire a Daciei, în timpul domniilor lui Burebista și Decebal, acest teritoriu era bine populat și cuprindea nenumărate localități și cetăți de mare importanță. După cele două războaie daco-romane (101-102 și 105-106) și cucerirea Daciei de către romani, ținutul Banatului (inclusiv teritoriul de astăzi al județului Caraș-Severin) făcea parte din Dacia Superior, iar după anul 156 d.Hr., aparținea Daciei Malvensis.

În vremea stăpânirii romane, această regiune a cunoscut o importantă dezvoltare, atestată de prezența numeroaselor castre romane, descoperite la Vărădia (Arcidava), Mehadia (Ad Mediam), Berzovia (Berzobis), Jupa (Tibiscum), Teregova (Ad Pannonios) ș.a. și așezări dacice, printre care Aizis (azi Fârliug), Acmonia (Zăvoi) ș.a.

O importanță deosebită pentru confirmarea continuității de locuire a populației autohtone pe aceste meleaguri o au desenele rupestre descoperite în peștera Gura Chindiei din localitatea Alibeg, unde se află una dintre cele mai vechi inscripții chirilice de pe teritoriul României, datând din secolele X-XI, precum și urmele unor cuptoare de reducere a minereului de fier, identificate în arealul localităților Gherteniș, Ramna, Bocșa ș.a.

Teritoriul actual al județului Caraș-Severin a cunoscut de timpuriu unele forme autohtone de organizare social-politică. Astfel, la sfârșitul mileniului I și începutul mileniului II, în această zonă exista voievodatul lui Glad — puternică formațiune social-politică românească, cu centrul, probabil, în cetatea Cuvin (Keve) și cu cetăți la Carașova, Coronini, Bocșa ș.a., amintită în unele cronici ale vremii (Gesta Hungarorum și Legenda Sfântului Gerard). Potrivit informațiilor lui Anonymus, voievodatul lui Glad a fost cucerit de către unguri, iar Ahtum (secolele X-XI), urmașul lui Glad, care mutase capitala voievodatului de la Cuvin la Morisena (azi Cenad), după lupte grele, a fost învins de unguri la începutul secolului al XI-lea.

În 1230 a luat ființă Banatul de Severin, unitate militar-administrativă ce cuprindea sudul Banatului, zona Severinului și o mică parte din vestul Olteniei, cu centrul în cetatea Severinului.

Atestat documentar, prima oară, în 1233, Banatul de Severin, condus de banul de Severin Luca, a devenit ulterior (începând din vremea domnului Basarab I) feudă a domnilor Țării Românești, Basarab I, apoi Vlaicu Vodă, care se intitula și ban al Severinului (”banus de Zeverino”, 1368) și Mircea cel Bătrân (1386-1418).

În lupta antiotomană, românii bănățeni și-au adus aportul participând activ la campaniile desfășurate, mai întâi, sub comanda generalului Pippo Spano de Ozora, apoi sub conducerea lui Iancu de Hunedoara și, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în oastea lui Pavel Chinezu, comitele Timișoarei.

Expansiunea otomană la nordul Dunării s-a extins cu repeziciune, turcii ocupând în 1541 Buda, iar în 1552 Timișoara, astfel că o parte a teritoriului bănățean a căzut sub suzeranitatea Porții, iar alta, sub denumirea Banatului de Lugoj — Caransebeș, a fost sub suzeranitatea Principelui Transilvaniei.

Șirul conflictelor militare între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman se prelungește până la începutul secolului al XVIII-lea, când Banatul, după mai bine de un secol și jumătate de dominație otomană, devine posesiune austriacă sub administrația Curții imperiale din Viena.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata