Judeţul Caraş-Severin: scurt istoric

În secolele XVII-XVIII, ca o consecință a intenselor legături politice ce au existat între sudul Banatului și celelalte provincii românești, dezvoltarea culturii pe teritoriul județului Caraș-Severin poate fi dovedită și prin circulația unor cărți editate în Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Multe dintre cele nouăsprezece titluri de cărți românești care au apărut între ani 1640-1699 au circulat pe teritoriul Banatului de sud. ”Cazania lui Varlaam” sau ”Cartea românească de învățătură”, tipărită la Iași în 1643, ajunge la Vermeș, iar alt exemplar a fost găsit de Nicolae Iorga în podul bisericii de la Domașnea. ”Noul testament de la Bălgrad” care a cunoscut o largă circulație pe întreg teritoriul românesc a ajuns la biserica din Mehadia în anii 1704-1705. ”Psaltirea” tipărită la Alba Iulia în 1651, se află, în jurul anului 1750, în posesia unui anume Petru, ”grămătic din școala Caransebeșului”.

După Pacea de la Paszarovitz (1718), când se instaurează stăpânirea habsburgică în Banat, acesta fiind transformat în domeniu al Coroanei și existența masivă a zăcămintelor de cărbuni și a celor de minereu de fier au favorizat dezvoltarea mai devreme decât în alte părți ale României, a industriei metalurgice, primele instalații cu caracter industrial fiind construite la Oravița (1718, un cuptor înalt pentru topirea minereului de fier), Bocșa (1719, topitorie) și Reșița (1769). Începând din aceeași perioadă se organizează și se dezvoltă puternice centre miniere la Dognecea, Bocșa, Anina, Moldova Nouă ș.a.

Începând cu secolul al XIX-lea, lupta românilor pentru unitate statală și cucerirea independenței s-a intensificat. Aceste obiective au fost urmărite de Tudor Vladimirescu și participanții la Revoluția din 1821, care chiar dacă a fost înfrântă, a dat un nou și puternic impuls mișcărilor de eliberare națională, care au culminat cu Revoluția de la 1848.

Unul dintre fruntașii românilor din județul Caraș-Severin, Eftimie Murgu, alături de Dumitru Filipescu și Nicolae Bălcescu, participă activ, încă din 1840, la organizarea unei mișcări revoluționare în vederea creării unui stat românesc unitar și independent. Eftimie Murgu a luptat alături de foștii săi elevi Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, cu prilejul adunării de la Lugoj din 15/27 iunie 1848 fiind propus ”suprem căpitan al Banatului”.

Unirea Principatelor în 1859, la un deceniu după înfrângerea Revoluției, a avut un puternic ecou în rândul bănățenilor. După declanșarea operațiunilor militare de la 1877-1878 pentru dobândirea independenței de stat, în ciuda interdicțiilor, în județul Caraș-Severin, la fel ca în întreg Banatul, circulau cărți și hărți interzise, intitulate ”Țara Română și Dacia modernă”, care cuprindeau toate teritoriile românești, inclusiv pe cele aflate, în acea vreme, sub dominația habsburgică.

Și în deceniile următoare cărășenii s-au implicat în lupta de eliberare națională, sprijinind acțiunea memorandiștilor, iar la sfârșitul Primului Război Mondial au acționat hotărât pentru constituirea statului național unitar român. Sunt aleși delegații pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. În 25 noiembrie 1918 sunt aleși delegații din Reșița și Brebu, în 26 noiembrie din Văliug și alte localități, pentru ca la 27 noiembrie să fie stabiliți și reprezentanții cercului electoral al Caransebeșului și cei din Bocșa Română, Zorlențu Mare, Tîrnova etc.

La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, delegații românilor bănățeni au semnat și ei istoricul act al Unirii, întărit de cei peste 100.000 de participanți la impresionanta Adunare de pe câmpul lui Horea.

După armistițiul de la Belgrad, semnat în octombrie 1918, întreg Banatul a fost ocupat de către armata sârbă. În ianuarie 1919, sârbii s-au retras din zonă, locul lor fiind luat de armata franceză. Banatul a intrat sub administrația română din 28 iulie 1919, iar în urma Conferinței de pace de la Paris din august 1919 s-a făcut delimitarea teritorială dintre Serbia și Regatul României.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, în sudul Banatului existau două unități administrativ-teritoriale (Caraș și Severin), unite apoi (în 1880) într-o singură unitate administrativă, cu numele Caraș-Severin.

În 1926, acest mare județ Caraș-Severin a fost împărțit în județele Caraș (cu plășile Bocșa, Bozovici, Moldova Nouă, Oravița, Răcășdia, Reșița, având 129 de comune) și Severin (cu plășile Balinț, Birchiș, Caransebeș, Făget, Lugoj, Marginea, Orșova, Sacu, Teregova, cu 224 de comune). Sub această formă au existat, până în septembrie 1950, când au fost înglobate, sub forma mai multor raioane (Mehadia, Moldova Nouă, Oravița, Reșița, Caransebeș), în regiunea Timișoara (denumită din 1960, regiunea Banat).

Prin Legea nr. 2/17 februarie 1968, a fost reînființat județul Caraș-Severin, care a evoluat în limitele actuale, cuprinzând două municipii, 6 orașe și 69 de comune. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata