Judeţul Olt: scurt istoric

Cele mai vechi urme de locuire (unelte, așchii, resturi fosile etc.), descoperite pe cursul râului Dârjov, atestă prezența unor hominizi pe aceste meleaguri încă din Paleoliticul inferior (600 000 – 480 000 î.Hr.).

Cele 41 de așezări arheologice identificate în arealele localităților Slatina, Priseaca, Vâlcele, Sprâncenata, Corabia (Sucidava) ș.a. atestă că în cea de-a doua Epocă a Fierului (La Tene), pe aceste meleaguri trăia o numeroasă populație care folosea pe scară largă roata olarului și se ocupa cu prelucrarea metalelor prețioase (dovadă fiind vasele de ceramică și tezaurul dacic din argint descoperite în așezarea de la Bălănești, din comuna Mărunței).

În urma primului război daco-roman din 101-102, împăratul Traian a anexat la Imperiul Roman, printre altele, și partea de Est a Olteniei, care cuprindea teritoriul actual al județului Olt. Această parte a Daciei romane (între Jiu și Olt) s-a aflat mai întâi sub administrarea guvernatorului Moesiei Inferior, iar din 119 a intrat în componența Daciei Inferior și apoi (probabil din 193) a Daciei Malvensis.

Pe aceste teritorii, romanii au construit numeroase castre, așezări rurale și urbane (Sucidava, Romula, Slăveni, Orlea, Movileni, Dobrun, Fărcașele ș.a.), precum și o serie de drumuri pietruite, cu rol strategic și comercial. Conviețuirea neîntreruptă a dacilor alături de romani este dovedită arheologic de vasele de ceramică lucrate de daci și descoperite în castrul de la Slăveni, în așezările rurale romane de la Dobrun și Fărcașele și în așezările urbane Romula și Sucidava.

Populația daco-romană a continuat să locuiască aici și după retragerea administrației și a legiunilor romane de pe teritoriul Daciei (271/275), cu toate vicisitudinile create de invazia popoarelor migratoare din secolele IV-VII sau de alte împrejurări.

Prezența populației autohtone, în timpul primului mileniu d. Hr., este evidențiată de descoperirile arheologice din perimetrele localităților Orlea, Caracal, Osica de Sus ș.a. (secolele II-III), Dobrun, Cepari, Slatina, Corabia ș.a (secolul al IV-lea), Ipotești, Recea, Găneasa, ș.a. (secolele V-VII), Orlea, Celeiu, Potelu, Studina (secolele VIII-XI) etc.

Citeste si:  Directorul general şi directorul operaţional de la Romatsa au solicitat eliberarea din funcţie

Prezența unei numeroase populații românești existente (în limitele de azi ale județului Olt) și după distrugătoarea invazie tătară din 1241, este consemnată în Diploma Ioaniților (1247), care atestă și existența unor voievozi aflați în fruntea unor entități politice distincte și a unor așezări bine organizate (ex.: voievodatul lui Ioan de pe dreapta râului Olt, în Câmpia Caracalului).

Dezvoltarea și înflorirea schimburilor comerciale în secolul al XIV-lea determină apariția ulterioară a unor târguri și orașe, printre care Slatina, Caracal, Balș, Corabia ș.a. care, de-a lungul Evului Mediu, aveau să cunoască o activitate prosperă și să joace un rol important în evoluția acestei zone.

Una dintre cele mai luminoase figuri de luptători pentru unire și libertate a poporului român este aceea a lui Mihai Viteazul. Legăturile sale cu oamenii și teritoriul actualului județ Olt erau destul de puternice, ele începând încă din timpul când era mare ban al Craiovei. ”Aci, la Caracal, Mihai Viteazul avu o mare bătălie cu turcii”, notează un izvor istoric de mai târziu.

De pe meleagurile Oltului, țara avea să-și aleagă diriguitor pe aga Matei din satul Brâncoveni, acela pe care istoria l-a consacrat sub numele de Matei Basarab. În Letopisețul cantacuzinesc se scrie că Matei Basarab a asigurat ”cea mai bună cârmuire, căci era un om curat, îndrăzneț în războaie, mândru, și oricare dușman care purta război cu el se întorcea biruit…”.

Înălțat în 1688 pe tronul Țării Românești din rândul unor dregători cu obârșia în satul Brâncoveni, Constantin Brâncoveanu avea să fie, timp de peste un sfert de veac, încurajatorul dezvoltării artei, literaturii și ridicării de edificii. Până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a reușit să mențină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, și Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Țării Românești (după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).

Citeste si:  După 300 de ani, rămăşiţele lui Constantin Brâncoveanu s-au întors la Mănăstirea Hurezi

Anul 2014, în care se împlinesc 300 de ani de la martiriul domnitorului român (1714), a fost declarat Anul Constantin Brâncoveanu, iar rămășițele pământești au fost dezgropate și plasate într-o raclă expusă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Izbucnită în februarie 1821, Revoluția lui Tudor Vladimirescu a ridicat la luptă întreaga Oltenie, locuitorii satelor și orașelor județului Olt jurând credință acestuia; în armata lui Tudor Vladimirescu s-au înrolat panduri și dorobanți din 78 de localități din județul Olt. În drum spre București, Tudor Vladimirescu a poposit la Slatina între 4 și 10 martie 1821. Alături de panduri a luptat și vestitul haiduc Iancu Jianu (erou legendar, originar din județul Olt) împreună cu ceata sa.

Valul revoluționar care a cuprins Europa anului 1848, a făcut ca și în Principatele Române să se facă simțite ecourile luptei popoarelor pentru drepturi legitime. Oltenii au contribuit efectiv la pregătirea și desăvârșirea revoluției de la 1848, sprijinind cu entuziasm și forță programul acesteia. La 8 iunie 1848, Ion Heliade Rădulescu îi scria lui Gheorghe Magheru, cârmuitorul județului Romanați, pentru a-l informa despre începerea acțiunii revoluționare și căruia îi cerea ”să nu mai stea în cumpănă că izbânda este a nației”. În dimineața zilei de 9/21 iunie 1848, preotul Radu Șapcă din Celei deschidea Adunarea de la Islaz cu o slujbă religioasă de sfințire a steagurilor tricolore, urmată de o predică în care evoca suferințele poporului, condamna claca și iobăgia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner