Judeţul Suceava: scurt istoric

Curtea domnească Suceava

Cele mai vechi urme de locuire umană descoperite în perimetrul actual al județului Suceava datează din Paleoliticul superior, fiind semnalate în arealele localităților Probota, Baia, Bogdănești, Dolhasca, Udești ș.a.

În secolul I, populația dacilor liberi din acest spațiu geografic (costoboci, carpi) începe să aibă contacte frecvente cu civilizația romană, odată cu stabilirea legiunilor romane la Dunărea de Jos, drept mărturie fiind descoperirile de la Suceava, Scheia, Podeni, Zvoriștea ș.a. Urmele unor așezări aparținând dacilor liberi, descoperite la Suceava, Udești ș.a., din care s-au recuperate vase ceramice lucrate la roată, bine arse, confirmă continuitatea de locuire a acestora și în secolele II-III.

În secolele următoare, populația autohtonă românească împânzește spațiul sucevean cu așezări prefeudale (Suceava, Siret, Botoșani, Siliștea ș.a.), care încep să fie menționate documentar abia în secolele XIII-XIV.

În secolul XII-XIII existau în perimetrul actual al județului Suceava mai multe localități, bine organizare (Baia, Rădăuți, Suceava, Siret, Putna ș.a.), care au constituit adevărate puncte de reper în organizarea și dezvoltarea statului feudal Moldova (apărut la jumătatea sec. al XIV-lea) prin întemeierea unor cetăți, ctitorii religioase, târguri și a unor reședințe voievodale.

În perioada de început a statului feudal Moldova, un rol deosebit de important l-a avut localitatea Baia, atestată ca oraș în secolul al XIII-lea și apoi menționată cu numele ‘Civitas Moldaviae’ (1339), care a devenit prima capitală a Moldovei în timpul domniei lui Bogdan I (1359 — c.1365).

Epoca lui Petru I Mușat (c. 1375-c.1391) a constituit o etapă importantă în consolidarea tânărului stat feudal Moldova și, totodată, o perioadă de dezvoltare a orașelor, prin construirea de cetăți, fortificații, edificii laice și religioase etc.

În 1388, Petru I Mușat stabilește capitala Moldovei la Suceava, funcție amplificată în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, preluată apoi de domnii urmași și păstrată până în 1564, când Alexandru Lăpușneanu a mutat capitala Moldovei la Iași.

Apogeul strălucirii meleagurilor sucevene medievale a fost atins în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), când au fost emise numeroase hrisoave domnești referitoare la organizarea administrativă, juridică, fiscală, militară, comercială, la dezvoltarea economică și culturală a acestor zone, la apărarea teritoriului împotriva năvălirilor de tot felul etc.

Astfel, Ștefan cel Mare a extins și întărit Cetatea Sucevei, a construit numeroase edificii laice și religioase (Putna — prima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, Voroneț, Pătrăuți ș.a.), a creat (la Putna) ateliere de lucrat broderii, țesături, podoabe, a pus bazele istoriografiei românești, prin elaborarea la cancelaria domnească a unor prețioase lucrări referitoare la epoca sa (‘Letopisețul anonim al Moldovei’, ‘Cronica moldo-germană’) etc.

Urmașii lui Ștefan cel Mare au continuat opera acestuia, prin construirea, refacerea sau doar prin împodobirea lăcașelor de cult cu picturi interioare și exterioare, cum sunt cele de la Voroneț, Moldovița, Sucevița, Arbore, Humor etc.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea și în secolul al XVII-lea, deși capitala Moldovei a fost mutată la Iași (1564) de către domnul Alexandru Lăpușneanu, orașul Suceava a rămas un important centru urbanistic al Moldovei, unii domni preferând să aibă reședința tot la Suceava, așa cum a fost Aron Vodă Tiranul, iar alții, ca Ieremia Movilă, Vasile Lupu au reparat Cetatea Sucevei folosind-o ca adăpost pentru familiile lor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata