Jurământul lui Isărescu şi alchimia (t)ratată a Tezaurului

În 2011, Isărescu reia emoţionanta poveste a moştenirii sale de Guvernator. ”În 1922 s-a întocmit acest dosar cu documentele originale, acordul dintre Guvernul nostru şi cel ţarist. Vreau să vă spun că, din 1922, se predă din mână în mână de la Guvernator la Guvernatorul următor, fiind un jurământ că BNR nu va renunţa niciodată la Tezaur”, a spus Isărescu la un forum economic destul de obscur – ”România jună”, cu titlu de învăţătură către tinerii învăţăcei.

Tot în 2011, Banca Naţională, prin consilierul special al Guvernatorului Mugur Isărescu, Cristian Păunescu, îmbrăţişa o teorie emisă de prof dr academician Florin Constantiniu, a: primul care ar fi devalizat Tezaurul României – ”sechestrat” după revoluţia bolşevică din octombrie 1917 – a fost chiar Lenin, pentru a finanţa revoluţia bolşevică din România, scop pentru care i-a alocat lui Rakovski cinci milioane de ruble cu specificarea ca un milion sa fie furnizat în lei româneşti.

Consilierul lui Isărescu a susţinut că teoria academicianului Constantiniu îi întăreşte convingerea că ruşii au cheltuit Tezaurul (lucrarea “Tezaurul României, Acordul Rakovski şi Basarabia”, susţinuta de prof dr academician Florin Constantiniu la Academia Română).

În acelaşi an (2011) se reeditează cu lansare la BNR (ediţie revazută şi adaugită) volumul ”Tezaurul Băncii Naţionale a Românei la Moscova” , semnată de acelaşi Cristian Păunescu (consilierul Guvernatorului) şi coautoarea Marian Ştefan, volum care conţine 166 de documente din dosarul Tezaurului moştenit de Isărescu de la antecesorii săi.

”Pe lângă vieţile omeneşti şi sumele de bani – scrie Mugur Isărescu în prezentarea cărţii – Banca Naţională a României a mai depus pe altarul unităţii naţionale o importantă jertfă materială – Tezaurul adăpostit la Moscova şi nerecuperat încă. Istoriei dramatice a acestui tezaur îi este dedicat volumul de faţă”.

O jertfă. Aşadar, Guvernatorul poziţionează acest dosar al aurului din dimensiunea reală în cea mitologică. Dosar clasat.

Sau nu încă. La începutul lunii octombrie, Consiliul Europei a respins (cu 161 voturi pentru, faţă de 63 împotrivă) solicitarea României privind restituirea Tezaurului (amendamentul nr. 10 care prevede că ”Restituirea tezaurului românesc poate începe cu transferarea către BNR, a unui lot de lingouri şi monede de aur de 93,4 tone”). Consiliul Europei ne trimite la plimbare în afara UE, adică la discuţii şi negocieri bilaterale cu Rusia pe această chestiune. Reacţiile diplomatice ale Rusiei nu s-au lăsat aşteptate: pe 4 octombrie 2012 purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Alexander Lukashevich, declara iritat: ” Parlamentarii români au încercat, încă o dată, să internaţionalizeze aceasta problemă, care demult şi-a pierdut actualitatea. […] Subiectul aurului românesc nu este o temă de dialog între Moscova şi Bucureşti, acesta trebuind să fie dat uitării. […] Considerăm că tentativele de a dezgropa trecutul, în condiţiile actuale, sunt contraproductive şi pot alimenta emoţii nedorite”. Cineva care ar stăpâni subtilităţile limbajului diplomatic, ar decupa elementul forţă al mesajului: subiectul Tezaurului ”nu este o temă de dialog între Moscova şi Bucureşti”.

Isărescu revine, însă, în forţă în 2013 cu noi declaraţii pe tema tezaurului. România va începe din toamnă negocierile (notă: bilaterale, adică la care am fost trimişi de Consiliul Europei) pentru recuperarea tezaurului din Rusia. Ocazie cu care mai povesteşte o dată momentul iniţiatic în care a primit cheile de la dosarul Tezaurului şi cum a jurat să îl rezolve. Însă adaugă că, din superstiţie, nu vrea să mai crească rezerva de aur a României. „Eu nu vreau să mai crească rezerva de aur peste 100 de tone, că sunt superstiţios. De câte ori a trecut de 100 de tone, România a păţit câte ceva, aşa că de data asta să rămânem la 100 de tone. E suficient de mult”

Revenind la mesajul MAE rus, trimis prin Alexander Lukashevich: Nu e un subiect de dialog între Moscova şi Bucureşti. Atunci între cine şi cine este un subiect de dialog? La această întrebare vom încerca să răspund în dezvăluirile ulterioare pe subiectul Tezaurului.

*Este vorba despre documentele pe care le-am prezentat, într-o ediţie-pilot a dezvăluirilor despre soarta Tezaurului, din care rezultă că, în urma Acordului financiar germano-rus (27 august 1918), Rusia a efectuat în contul Germaniei compensări în aur care însumează 93.536 kilograme de aur (aproximativ 93,54 tone). Din calculele pe care le-am făcut rezultă că întreaga cantitate de aur care a plecat, la acel moment, din Moscova spre Berlin, echivalează (cu o marjă de eroare de un kilogram!!!!!) cu aurul BNR trimis, în două tranşe (1916 şi 1917) la Moscova, minus cele 33 de kilograme de aur restituite în 1954 de autorităţile sovietice către România.

Am dezvăluit, totodată că, în urma Armistiţiului de la Compiegne (11 noiembrie 1918) care marchează înfrângerea Germaniei, o cantitate similară de aur (93. 542 kilograme de aur, adică aproximativ 93,54 tone) pleacă în două tranşe din Germania cu direcţia Franţa, cu titlu de ”restituirea aurului rusesc sau românesc capturat sau în aflat custodia Germaniei” (formularea exactă din cap IX al Armistiţiului de la Compiegne).

Radu Golban

Citește și
1 Comentariu
  1. Eugen spune

    Nu stiu daca tezaurul romnesc a plecat in Franta sau nu, dar daca a ramas in Rusia n-o sa mai pupati nimic ca l-au folosit sa faca medaliile la Olimpiada de la Soci 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata