Kovesi: Nu se poate ca DNA să aresteze toţi medicii şi profesorii înainte de a se lua măsuri anticorupţie

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a declarat pentru publicația austriacă Der Standard că DNA s-a concentrat pe domenii care până acum au fost neglijate – sport, sănătate, achiziții publice -, dar că nu se poate să fie nevoie de arestarea tuturor medicilor și profesorilor înainte de a se lua măsuri împotriva corupției.

„Printre altele, voință politică mai clară pentru combaterea marii corupții și mai multe măsuri de prevenire — nu se poate ca DNA să trebuiască să aresteze toți medicii și profesorii înainte de a se lua măsuri împotriva corupției în sistemul de sănătate sau educație. Vulnerabilitățile sistemice pot fi prevenite eficient”, a afirmat Kovesi într-un interviu publicat marți de publicația austriacă.

Ea a precizat că DNA a soluționat în 2013 aproximativ 4.200 de cauze și că dosarele au fost remise justiției, iar pentru finalul lui 2014 se așteaptă la un număr dublu de cazuri. Kovesi a explicat că acest lucru se datorează, pe de o parte, managementului instituției și măsurilor luate și, pe de altă parte, încrederii crescânde a populației.

„Din punct de vedere organizatoric au fost desființate serviciile ineficiente, au fost întreprinse măsuri pentru ocuparea posturilor vacante. Dar este foarte important numărul cetățenilor care sesizează fapte de corupție. Este vorba despre persoane care nu au fost anterior în contact cu activitatea noastră dar și de avocați care își sfătuiesc clienții lor să divulge infracțiunile despre care au cunoștință. (…) Numărul mare de infracțiuni de corupție depistate nu se explică prin aceea că frecvența lor ar fi în creștere, ci prin aceea că noi le combatem între timp mult mai eficient. De asemenea, ne extindem concentrarea pe domenii care până acum au fost neglijate — sport, sănătate, achiziții publice”, a spus procurorul șef anticorupție.

În interviu, Kovesi vorbește despre faptul că în foarte multe dintre cazurile în care sunt implicați politicieni dosarele nu se bazează pe autosesizarea DNA, ci pe plângeri care uneori sunt făcute chiar de colegii de partid sau foști colegi de partid.

De asemenea, șefa DNA a menționat că lipsa de voință politică este deosebit de vizibilă atunci când Parlamentul nu își dă acordul pentru arestarea unor deputați și senatori acuzați.

„Parlamentul a respins în acest an fără excepție cererile noastre de arestare a parlamentarilor. Aici este foarte interesant că această cooperare funcționează independent de apartenența de partid foarte bine — cererile noastre au fost respinse în egală măsură pentru parlamentari aflați la guvernare sau în opoziție”, a subliniat ea.

Referitor la faptul că împreună cu UE s-a convenit ca legile anticorupție să nu fie modificate în România, lucru care reprezintă o garanție, Kovesi a susținut că procedura de supraveghere a Comisiei Europene a funcționat foarte bine, dar că trebui să existe și o reformă din interior.

„Sigur, faptul că suntem o țară a UE și, în conformitate cu normele Comisiei UE, ar trebui să fie un mecanism de apărare. Procedura de supraveghere a Comisiei Europene pentru reforma justiției în România a funcționat foarte bine. Dar eu cred că ar trebui să existe și o reformă din interior. Nu este normal ca la fiecare modificare legislativă noi să așteptăm o evaluare din partea Comisiei Europene sau a ambasadelor europene, care se plâng de faptul că nu corespunde normelor europene. Până acum a fost aproape mereu așa, dar sper că aceasta se va schimba și că politicul va dobândi maturitatea care îi permite să își stabilească în mod autonom standarde acceptabile”, a mai spus Kovesi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata