La Rio a fost inaugurat cel mai mare brad plutitor din lume

Sărbătorile Crăciunului au început sâmbătă seară, 29 noiembrie, la Rio de Janeiro cu aprinderea, tradițională de acum, a luminilor din cel mai mare brad plutitor din lume, înalt de 85 de metri, transmite duminică AFP.

Imensa structură, care cântărește 542 de tone, a fost inaugurată în cadrul unui spectacol muzical și pirotehnic la care au participat și mascotele Jocurilor Olimpice și Paralimpice ce vor avea loc în 2016 la Rio. Mii de persoane au asistat la spectacolul din laguna Rodrigo de Freitas din sudul orașului.

Bradul, împodobit cu sute de metri de ghirlande luminoase și cu 3,1 milioane de beculețe, va rămâne în lagună până pe 6 ianuarie. Organizatorii manifestării lansate în 1996 speră să atragă circa 80.000 de vizitatori pe zi. Pomul este considerat cel mai mare de acest tip, conform Guinness Book. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata