Luna Iulie – a şaptea lună a anului

Luna iulie este a șaptea lună a anului în calendarul Gregorian și are 31 de zile. Ziua are 14 ore, iar noaptea – 10 ore.

Iulie (lat. julius), inițial numită quintilis de la cuvântul quintus (al cincilea), deoarece a fost a 5-a lună în vechiul calendar roman, a devenit ulterior iulius în amintirea împăratului roman Iuliu Cezar, care s-a născut la 13 iulie 100 î.Hr.

Denumirile și simbolurile lunilor s-au deformat în timp, unele chiar la intervenția bisericii.

Alături de numirile culte date lunilor anului, întrucâtva internaționale și relativ recente, în graiul popoarelor încă mai circulă, fie parțial, fie pentru toate lunile, denumiri comune ce au la baza lor caracteristicile fiecărei luni. Astfel lunii iulie îi corespunde, la noi, popularul „cuptor”.

Calendarul Iulian — calendarul în „stil vechi”

În anul 46 î.Hr. la inițiativa împăratului Iulius Cezar s-a trecut la alcătuirea unui nou calendar. Grupul de astronomi din Alexandria a lucrat sub conducerea lui Sosigene reușind să alcătuiască un nou calendar, la baza căruia se afla mișcarea Soarelui în timp de 1 an. Anul era stabilit la 365 zile, astfel într-un ciclu erau 3 ani de 365 zile și un al patrulea de 366 de zile numit an bisect. Anul a fost împărțit în 12 luni cu denumirile anterioare. Sosigene a stabilit ca primă lună a anului Ianuarie.

Lunile impare aveau 31 de zile, iar cele pare 30 zile. Luna februarie avea 29 de zile. Ziua suplimentară ce trebuia adăugată la fiecare 4 ani se intercala între 23 și 24 februarie. Noul calendar Iulian (cunoscut și sub numele de „stilul vechi”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î.Hr. El s-a remarcat prin simplitatea sa. Datorită faptului că anul iulian era mai mare decât anul tropic, la intervalul de 128 de ani rămânea în urmă cu o zi. Astfel, în timp, punerea în concordanță a anului calendaristic cu cel tropic a devenit deosebit de stringentă.

În a doua jumătate a sec. al XVI-lea, papa Grigore al XIII-lea (1572-1585) a hotărât reforma Calendarului Iulian, desemnând o comisie de astronomi și teologi care să lucreze în acest sens. Dintre toate proiectele de reformă studiate de comisia respectivă, în final s-a hotărât adoptarea proiectului propus de astronomul italian Luigi Lilio, profesor de medicină la Universitatea din Perugia. La 24 februarie 1582, Papa Grigore al XIII-lea a emis bula „Inter gravissimas…” în care se hotăra ca numărătoarea zilelor să fie decalată cu zece zile înainte, cu respectarea succesiunii zilelor săptămânii. În acest sens, ziua imediat următoare celei de joi, 4 octombrie 1582, a devenit vineri, 15 octombrie 1582.

Noul calendar a fost numit, în memoria papei Grigore al XIII-lea, gregorian. Ulterior se va folosi numele de „stilul nou”.

Acest calendar s-a introdus treptat în diferite țări europene, începând cu cele catolice: Italia, Spania, Portugalia (chiar din 1582); apoi de Franța, Germania catolică (1583); Austria, Boemia, canoanele elvețiene (1584).

Rezistență serioasă s-a întâmpinat din partea țărilor care adoptaseră reforma. Astfel, aici calendarul gregorian a pătruns după anul 1700: Germania, Danemarca, Norvegia; Anglia (1752); Suedia (1753). Țările de religie ortodoxă au aderat la ”stilul nou” abia în secolul al XX-lea: Rusia în 1918, România în 1924, când după luni 30 septembrie a urmat marți 14 octombrie; Grecia tot în 1924.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata