Magiunul de prune Topoloveni, 100 de ani de tradiţie şi trei ani de recunoaştere internaţională

Magiunul de prune Topoloveni, la cei 100 de ani de tradiţie şi de nutriţie, este mai tânăr ca niciodată şi merge mai departe ‘hai hui în lume’ pentru a reprezenta tradiţia gastronomică românească, cu ajutorul unor programe europene de promovare, în valoare de 1,5 milioane de euro.

„În acest al 100-lea an de existenţă a magiunului, putem spune că obiectivul nostru a fost atins. Avem un produs 100% natural, sănătos, fără zahăr adăugat, fără E-uri şi fără conservanţi. Am reuşit să continuăm tradiţia şi să facem cinste gastronomiei româneşti, oferind pieţei un produs cu care românii să se hrănească, un produs care se regăseşte şi pe masa Casei Regale a României, un produs recunoscut la nivel internaţional. Am reuşit să facem un produs certificat la nivel european prin Indicaţia Geografică Protejată (IGP), recunoaştere obţinută pe 7 aprilie 2011. După trei ani, magiunul este primul şi singurul produs românesc cu IGP şi, în acelaşi timp, singurul produs românesc premiat pentru gust şi calitate cu stele Michelin”, a declarat, luni,  Bibiana Stanciulov, administratorul şi patronul societăţii Sonimpex, producătorul magiunului de prune Topoloveni.

Concurenţa neloială, invadarea pieţei româneşti cu ‘copii’ ale magiunului care induc în eroare consumatorii, dar şi taxele „infernale” cerute de supermarketuri pentru listarea magiunului, i-au determinat pe reprezentanţii societăţii Sonimpex să-şi deschidă, în Bucureşti, propriile magazine.

„Deşi noi menţinem ştacheta ridicată şi nu ne abatem de la calitate, piaţa este invadată de ‘copii’ ale magiunului, produse care induc în eroare consumatorii, imitând semne ale etichetei noastre şi copiind denumirea de magiun, cu nonşalanţă, fără respect pentru munca noastră, şi, mai ales, fără respect pentru consumatori. În contextul unui vid legislativ la nivel naţional, suntem în 2014 cu acest produs care stă pe un dosar de diplome şi premii, dar care nu înseamnă nimic pentru producătorii obişnuiţi să supravieţuiască doar prin concurenţa neloială, mânaţi în afacere doar de câştigul financiar şi mai puţin de calitate.

Pe lângă faptul că, în zona hipermarketurilor, a început o bolnăvicioasă copiere a magiunului românesc, există lanţuri de magazine care au solicitat şi 80% din valoarea produselor noastre pentru a le pune pe raft şi totul este la vedere, fără a se sesiza Consiliul Concurenţei.

Toate aceste hipermarketuri se fac că nu au auzit de existenţa unui standard al magiunului din prune, standard emis de Asociaţia de Standardizare din România şi în vigoare din iunie 2013. În asemenea condiţii, este firesc că a dispărut orice preocupare pentru creaţie, pentru producţie şi într-un relativ vid legislativ intern, nu european, şi-au permis să ‘se caţăre’ pe promovarea pe care noi, Sonimpex, am făcut-o din pasiune, din respect pentru strămoşii noştri”, a explicat şefa Sonimpex.

Din dorinţa de a fi mai aproape de consumatori şi de a le oferi locuri sigure în care să găsească produse sănătoase şi fără adaosul comercial foarte ridicat al hipermarketurilor, Bibiana Stanciulov a decis deschiderea unor magazine proprii, în Capitală.

„Am început cu magazinul din Bulevardul Carol I, numărul 57, sector 2, urmând ca, în perioada următoare, să mai deschidem şi în alte locaţii. În această săptămână, când se împlinesc trei ani de la obţinerea IGP, vom mai deschide un nou magazin în Berzei, numărul 44. Am luat această hotărâre pentru a oferi în continuare românilor magiun de Topoloveni, fără acele taxe infernale”, a adăugat directorul general al Sonimpex Topoloveni.

La 100 de ani de tradiţie şi peste trei ani de recunoaştere internaţională, magiunul va fi promovat până la finele anului 2016 cu ajutorul fondurilor accesate de la Uniunea Europeană, circa 1,5 milioane de euro, în Elveţia, Norvegia, Rusia, America de Nord şi Orientul Mijlociu.

Compania Sonimpex este singurul producător român din domeniul prelucrării şi conservării fructelor fără zahăr adăugat, fără aditivi şi fără agenţi de conservare, având în portofoliu, pe lângă Magiunul de prune Topoloveni, şi o gamă de circa 10 dulceţuri fără zahăr adăugat şi fără conservanţi, dar şi o zacuscă de vinete şi o pastă de tomate.

Magiunul de prune Topoloveni deţine certificarea de Indicaţie Geografică Protejată (IGP) la nivel european din 7 aprilie 2011, aceasta fiind prima distincţie de acest fel primită de un produs românesc tradiţional. Magiunul natural de prune Topoloveni este produs după o reţetă păstrată din anul 1914. Produsul deţine şi titlul de Furnizor al Casei Majestăţii Regale a României. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata