MAI, despre prăbuşirea elicopterului: Temperatura apei era de 2 grade; supravieţuirea conştientă a victimelor,cel mult 12 minute

Temperatura apei lacului Siutghiol, în care s-a prăbușit luni elicopterul SMURD, era de 2 grade Celsius, iar în aceste condiții supraviețuirea conștientă a victimelor accidentului ar fi putut fi de cel mult 12 minute, iar supraviețuirea generală de cel mult 20 de minute, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, într-o conferință de presă pe tema accidentului aviatic produs luni în județul Constanța. Ea a mai spus că aeronava nu îndeplinea condițiile tehnice pentru a opera pe mare.

„Accidentul aviatic s-a produs în timp ce aeronava survola lacul Siutghiol. Respectivul lac are o lungime de 7,5 km, lățime medie de 2,5 km, adâncime variabilă între 6-7 metri, fund acoperit de mâl, iar în ziua de 15 decembrie, temperatura apei era de 2 grade Celsius”, a spus Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al ministerului, la o declarație de presă.

Elicopterul era în serviciu din iunie 2013, fiind achiziționat de către Consiliul Județean Constanța în cadrul Proiectului Transfrontalier cu finanțare europeană ‘Equipment to Save Our Lives’, în cadrul Programul Operațional comun România-Bulgaria 2007-2013 și era în exploatare în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne din 6 noiembrie 2014 și realizase 188 ore de zbor.

Potrivit oficialului MAI, aeronava nu îndeplinea condițiile tehnice pentru a opera pe mare, nefiind dotată cu pilot automat și baliză pentru semnalizare în caz de accident aviatic pe mare, ceea ce făcea inutilă utilizarea flotoarelor.

Desfășurătorul acțiunii de salvare arată că la ora 16,11 s-a primit primul apel la 112 care a anunțat că un elicopter SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol, iar la orele 16,12 și 16,14 s-au primit și alte apeluri la 112 prin care a fost anunțată prăbușirea unui elicopter SMURD.

La ora 16,11, ISU Constanța alertează forțele din subordine și ordonă trimiterea la locul accidentului a acestora, concomitent cu raportarea la Centrul Operațional de la nivelul IGSU, fiind luate măsuri conform procedurilor operaționale pentru acest tip de eveniment.

Conform procedurilor IGSU, timpii de reacție pentru alertare sunt de 3 minute, iar viteza medie de deplasare a autospecialei la fața locului este de 60 km/oră. Distanța de la ISU Constanța până la malul lacului este de 10 kilometri. Din cauza condițiilor de trafic, echipajele ISU au ajuns la locul evenimentului în aproximativ 15 minute, a spus Monica Dajbog.

Ea a precizat că în primă fază, la ora 16,12 s-au trimis la locul intervenției două autospeciale de intervenție cu o barcă și 10 subofițeri de la Detașamentul Constanța, care au ajuns la ora 16,29 și concomitent au fost alertate echipajele medicale de urgență prespitalicească (ambulanță și SMURD).

Conform procedurilor, timpii de ajungere la caz pentru echipajele de prim-ajutor sunt de 8 minute în mediul urban pentru 90% din cazuri și de 12 minute în mediul rural pentru 75% din cazuri, iar pentru echipajele de urgență și de terapie intensivă mobilă sunt de 15 minute în mediul urban pentru 90% din cazuri și de 20 minute în mediul rural pentru 75% din cazuri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata