Măicuţa Cristina Sciuccia a câştigat „Vocea Italiei”

Măicuța Cristina Sciuccia a câștigat joi, 5 iunie, concursul ‘Vocea Italiei’, după ce în ultimele săptămâni a atras milioane de fani atât în peninsulă, cât și în lume, relatează AFP și DPA.

Imediat după ce a câștigat concursul, tânăra de 25 de ani a cerut asistenței să spună împreună rugăciunea ‘Tatăl nostru’, pentru ‘a-i mulțumi celui de sus’.

‘Aș vrea ca Iisus să fie aici, este un vis’, a spus ea după primirea trofeului ‘Vocea Italiei’. Măicuța de 25 de ani i-a mulțumit cu căldură și antrenorului ei, raper-ul J-Ax, pentru că a apărat-o de multe ori de cei care o criticau.

La rândul său, cântărețul a calificat drept ‘incredibil’ parcursul sorei Cristina, care a venit pe scenă la brațul său pentru confruntarea finală cu ceilalți trei finaliști.

Tânăra măicuță a afirmat că nu intenționează să renunțe la vocație, deși în urma câștigării concursului, Universal Music îi oferă un contract pentru un disc.

Citeste si:  Se strânge menghina justiţiei în jurul BAE Systems

Cristina Sciuccia spune că este gata ‘să revină la o viață normală’ și că se va mulțumi să cânte ‘cu tinerii, la biserică, în parohie, sau în școli’, dacă superiorii săi vor decide astfel.

‘Am un dar și vi-l dăruiesc’, a spus la 19 martie Cristina Sciuccia, când a fost întrebată la prima preselecție de ce dorește să participe la o astfel de emisiune de tip ‘talent show’.

‘Toate acestea s-au întâmplat pentru că afară este o sete de bucurie, de dragoste, o sete de mesaj frumos și pur’, a explicat Cristina Sciuccia în fața presei în ajunul marii finale, care a avut loc la Milano.

Măicuța de 25 de ani a atras din ce în ce mai mulți fani în timpul concursului ‘Vocea Italiei’, bătând toate recordurile de audiență ale Rai Due, care s-au ridicat sistematic peste 15%. Interpretarea sa la prima vedere a hitului ‘No One’, al Aliciei Keys, a adunat peste 50 de milioane de vizualizări pe site-ul YouTube. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citeste si:  Tesla debutează în S&P după tranzacționarea frenetică de vineri

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner