„Mândru că sunt rus” – sloganul sub care Depardieu promovează o linie de ceasuri Cvstos cu stema Rusiei

Compania elveţiană producătoare de ceasuri de lux Cvstos a lansat la cererea actorului francez Gerard Depardieu, devenit cetăţean rus, o linie de ceasuri cu stema Federaţiei Ruse, vulturul cu două capete, pe care actorul o promovează sub sloganul ‘Proud to be Rusian’ (Mândru că sunt rus), scrie duminică agenţia Ria Novosti.

Pe pagina de Facebook a mărcii Cvstos se poate vedea o poză cu Depardieu îmbrăcat într-o jachetă neagră pe care este desenată stema Federaţiei Ruse, alături de o altă imagine cu un ceas ce are sub acele ceasornicului aceeaşi stemă, aceasta din urmă fiind însoţită de mesajul ‘Ediţia Gerard Depardieu — Măndru că sunt rus’. Preţul bijuteriei nu a fost comunicat deocamdată.

Gerard Depardieu a sosit în Rusia la sfârşitul anului 2012, părăsindu-şi ţara natală pentru a nu plăti statului francez impozite pe care le consideră prea mari. El s-a stabilit în oraşul Saransk, la 600 de kilometri de Moscova, după ce preşedintele Vladimir Putin i-a acordat cetăţenia rusă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata