Marea Britanie: Victorie surprinzătoare a conservatorilor, în timp ce naţionaliştii din SNP triumfă în Scoţia

Conservatorii britanici au produs marea surpriză apropiindu-se de majoritatea absolută în alegerile legislative, cu 316 locuri în parlament contra celor 239 câștigate de laburiști, în timp ce naționaliștii din Partidul Naționalist Scoțian (SNP) au obținut 58 din cele 59 de locuri rezervate Scoției, potrivit unui sondaj de opinie realizat joi seara la ieșirea de la urne, informează AFP.

Acest sondaj, efectuat pe un eșantion de 22.000 de alegători, infirmă estimările anchetelor de opinie, care prognozau, timp de șase luni, o cursă mai strânsă între conservatori și laburiști.

Dacă amploarea victoriei conservatorilor se confirmă, premierul David Cameron va putea să obțină un al doilea mandat pe Downing Street, singur sau cu sprijinul aliaților.

Partidul Naționalist Scoțian (SNP) devine a treia forță în parlamentul din Westminster. Cu toate acestea, liderul SNP, Nicolas Sturgeon, a îndemnat la prudență, exprimându-și, într-o postare pe Twitter, dubiile cu privire la faptul că partidul său ar putea ocupa toate fotoliile rezervate scoțienilor, cu excepția unuia.

Potrivit acestui sondaj realizat la ieșirea de la urne de principalele posturi de televiziune britanice, SNP și-ar multiplica de peste 9 ori numărul de parlamentari comparativ cu 2010.

Liberalii democrați nu ar obține, în schimb, decât 10 locuri, în condițiile în care aveau 56 de parlamentari în legislativul precedent. Partidul eurofob și populist Ukip ar avea în continuare doi deputați.

„Dacă aceste rezultate sunt exacte, aceasta înseamnă că alegerile au fost câștigate în mod clar de conservatori”, a declarat, la BBC, ministrul educației din fostul guvern, Michael Gove.

Aritmetica electorală din Marea Britanie impune unui partid să obțină 326 de locuri pentru a putea guverna singur. Cu toate acestea, cu un scor de 316 deputați, conservatorii ar putea forma un guvern minoritar și să se asigure, de la caz la caz, de sprijinul foștilor parteneri liberal-democrați și/sau al partidului protestant DUP nord-irlandez.

Ed Miliband spera, la finalul unei campanii mult mai dinamice decât cea a adversarului său, să-i aducă pe laburiști la putere. Din contră, David Cameron s-a străduit, în timpul campaniei sale șterse, să traducă în intenții de vor succesele economice care îi pot face invidioși pe majoritatea liderilor europeni.

Peste 45 de milioane de alegători au fost chemați la urne din Belfast la Cardiff, din Edimbourgh la Londra, în 50.000 de birouri de vot deschise în cele mai insolite locuri, cu urne în pub-uri, școli primare, biserici, într-un autobuz școlar, o moară de vânt sau un templu hindus.

O realegere a lui Cameron ca premier ar reanima temerile în alte capitale europene, liderul conservator promițând să desfășoare până în 2017 un referendum în favoarea sau contra menținerii Marii Britanii în UE. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata