Medicamente necunoscute – Coaja fructelor

Coaja merelor

În medicina naturală tradiţională, coaja merelor este considerată un fel de panaceu, fiind folosită, de multe ori, cu un succes extraordinar, în tratarea celor mai grave boli, de la temutul can­cer, până la delicatul dome­niu al afecţiunilor psihice. Re­gre­tatul Valeriu Popa reco­manda, de pildă, coaja merelor ca adjuvant în tratamentul schi­zofreniei şi al psihozelor în general.

Apoi, merele întregi, cu tot cu coajă, au făcut o ade­vă­rată carieră în terapia cancerului cu localizări din cele mai di­verse. Iar studii ştiinţifice re­cente confirmă tot mai mult aceste proprietăţi terapeutice cu totul speciale ale merelor, dato­rate, în mare măsură, substan­ţelor vindecătoare stocate în coaja lor. Aici, în coajă, găsim, de exemplu, vitamina C orga­nică, care este printre cele mai puternice substanţe anti-cance­ri­gene cunoscute.

Apoi, cverci­tina, una dintre substanţele care dau culoarea specifică cojii merelor, a demonstrat la rândul său nişte calităţi antitumorale ieşite din comun. Activitatea psihică este reglată de către vitaminele din complexul B aflate în straturile de la suprafaţa merelor, precum şi de unele flavonoide sau săruri de magneziu.

 

  • Tratamente cu coajă de mere

Boala canceroasă – este ţinută departe de cel puţin zece substanţe conţinute în coaja merelor, acţiu­nea antitumorală a fiecăreia fiind studiată în detaliu. Vitamina C organică, acidul clorogenic, substanţele care colorează fructele în galben şi roşu sau cele care dau mirosul specific cojii merelor, toate au calitatea de a preveni cancerul prin diverse mecanisme.

Din acest motiv, 500 de grame de mere, cu tot cu coajă, consu­mate zilnic, sunt un tratament pentru prevenirea cance­rului aproape infailibil. Este recomandat ca merele să fie de un roşu cât mai intens, în cazul lor o cantitate mai mare de pigmenţi fiind asociată cu un efect anti­tumoral mai puternic. De asemenea, s-a observat că merele de mai mici dimensiuni conţin mai multe sub­stanţe anticancerigene decât cele de mari dimensiuni.

Eminentul profesor Ion Brad, celebru între altele pen­tru studiile sale despre cătină, spunea despre mere că sunt cel mai bun aliment pentru bolnavii de cancer. Consumate rase, pentru a fi mai uşor digerate şi asimi­late, ele ajută la înfometarea celulelor tumorale, blo­cân­du-le dezvoltarea şi ajutând la prevenirea eventua­lelor metastaze.

Îmbătrânire prematură – medicul endocrinolog american Christopher Adams, de la Universitatea Iowa, şi-a dedicat mai mult de un deceniu studierii efectelor cojii merelor asupra echilibrului hormonal. Astfel, el a identificat în acest fruct mai multe sub­stanţe care au un efect anti-îmbătrânire foarte puternic, deoarece păstrează activitatea hormonală la nivelul unui organism tânăr.

El a descoperit, de pildă, că o substanţă, numită acid ursolic, este conţinută în coaja merelor mai mult ca în oricare alt aliment, iar el ajută, între altele, la păstrarea masei musculare şi a tonusului muscular până la vârste înaintate, previne creşterile colesterolului şi rigidizarea vaselor de sânge, precum şi infarctul sau accidentul cerebral. La femei, mai ales, aceeaşi substanţă din coaja merelor ajută la păstrarea densităţii osoase normale, prevenind osteoporoza, dar şi ridarea prematură a pielii, deshidratarea dermei sau afecţiunile articulare.

Insomnie – mai ales pentru persoanele care au intoleranţă sau nu răspund la somniferele naturale mai puternice, cum ar fi extractul de passiflora sau de valeriană, se re­comandă un remediu foarte sim­plu, din medicina populară româ­nească: peste două linguri de coji de mere bine mărunţite se toarnă o cană (250 mililitri) de apă cloco­tită. Se lasă la infuzat 10-15 mi­nute, apoi se bea preparatul obţi­nut, puţin îndulcit cu miere de tei sau salcâm, cu două ore înainte de cul­care.

Suplimentar, se vor ţine în­tr-un castron cu apă, la capul patu­lui sau pe calorifer, câteva coji de mere şi crenguţe de brad proaspăt tăiate. Cu condiţia să fie schimbate în fiecare seară, ele îm­prospătează şi înmiresmează ae­rul, făcând som­nul mai lin şi mai odihnitor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata