Minime istorice pentru costurile cu împrumuturile Germaniei şi Franţei după publicarea datelor privind PIB-ul

Dobânzile la care se împrumută de pe piață Germania și Franța au atins joi dimineață noi minime istorice, obligațiunile lor guvernamentale servind drept valori de refugiu după publicarea unor date statistice dezamăgitoare privind evoluția economiei europene în perioada aprilie-iunie 2014, transmite AFP.

În jurul orei 6,00 GMT, în cadrul primelor schimburi pe piața de obligațiuni, randamentele cerute de investitori pentru obligațiunile pe 10 ani emise de Guvernul german au coborât până la nivelul record de 1,020% iar în cazul obligațiunilor similare emise de Guvernul francez au coborât până la 1,412%.

În mod normal în momentul publicării unor date economice negative, investitorii caută să-și asume cele mai mici riscuri posibile și se îndreaptă spre obligațiunile considerate cele mai sigure din zona euro. Datele statistice privind evoluția PIB-ului în al doilea trimestru publicate joi confirmă fragilitatea activității economice în zona euro.

Oficiul federal de statistică (Destatis) a informat joi că în perioada aprilie-iunie 2014 Produsul Intern Brut al Germaniei, prima economie europeană, a înregistrat un recul surprinzător de 0,2% comparativ cu primul trimestru. Economiștii intervievați de Reuters se așteptau ca economia germană să stagneze în perioada aprilie-iunie după ce în primul trimestru al acestui an prima economie europeană a înregistrat o creștere de 0,7% datorită temperaturilor favorabile din timpul iernii.

De asemenea, Institutul Național de Statistică din Franța (Insee) a anunțat joi că economia franceză a stagnat în al doilea trimestru, la fel ca și în primele trei luni, din cauza scăderii investițiilor companiilor precum și a unei contribuții negative a comerțului exterior. Noile date statistice l-au determinat pe ministru francez de Finanțe, Michel Sapin, să recunoască că Franța va rata ținta de deficit public pentru acest an.

Analiștii se așteaptă ca noile date privind evoluția PIB-ului în al doilea trimestru, ce urmează a fi date publicității în cursul acestei zile de Eurostat, să arată modul în care criza din Ucraina afectează economia statelor din zona euro. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata