Ministerul Agriculturii va compensa majorarea accizei pentru motorină; fermierii vor primi 1,8 lei/litru

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va compensa creşterea accizei pentru motorina utilizată în agricultură, fermierii urmând să primească prin rambursare în jur de 1,8 lei pe litru, începând cu trimestru al doilea din 2014, a declarat duminică,  secretarul de stat în MADR, Daniel Botănoiu.

„Dacă pentru ultimul trimestru din 2013, agricultorii primesc 1,39 lei pe fiecare litru prin rambursarea diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, în primul trimestru din acest an, conform noii metodologii de calcul, acest sprijin a crescut la circa 1,51 lei pe litru, iar după 1 aprilie, odată cu majorarea suplimentară a accizei cu 7 eurocenţi, Ministerul Agriculturii va compensa creşterea şi va plăti fermierilor aproximativ 1,8 lei pe litru”, a spus Botănoiu.

Acesta a precizat că subvenţionarea pe care o face Ministerul Agriculturii este de 94% din valoarea accizei pe care preţul motorinei de la o pompă o conţine.

„Fermierii plătesc din acciză doar 21 de euro pe tona de motorina utilizată în agricultură, diferenţa până la nivelul standard al accizei, de 330,39 euro/tonă, fiind suportată de Ministerul Agriculturi”, a subliniat oficialul MADR.

Potrivit sursei citate, creşterea accizei pentru benzină şi motorină cu 7 eurocenţi de la 1 aprilie nu va modifica „de o manieră substanţială” preţul alimentelor.

În acest sector, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21 de euro/1.000 litri, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Cantităţile de motorină ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului Agriculturii, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice /MFP/, şi încadrare în prevederile bugetare aprobate.

Fondurile totale alocate din bugetul de stat pentru subvenţionarea motorinei utilizate în agricultură se ridică la 555,9 milioane de lei pentru anul 2013 şi primele trei trimestre din 2014, iar cantitatea totală de motorină estimată pentru aplicarea acestui ajutor de stat este de 410 milioane litri, potrivit normelor metodologice de acordare a unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aprobate de Guvern în luna octombrie 2013.

Pentru anul 2013, valoarea accizei decontate este de 1,399 lei pe fiecare litru de motorină, ceea ce înseamnă că susţinerea accizei este de 309,395 euro/1000 litri. Nivelul standard al accizei este de 330,395 euro/1000 litri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. Gigel spune

    Dupa ce faci o gramada de hartogaraie si stai pe la usile unora care lasa impresia ca fac o favoare contribuabililor . Adica , vedeti voi , politicienii au grija de portofelul vostru si aveti grija cu cine votati . Domnilor politicieni ! Problema este ca n-avem incotro , si votam cu cine se nimereste . Ca altfel , ar trebui sa va luam la goana .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata