Ministrul Agriculturii anunţă amnistie fiscală pentru producătorii care nu au înregistrat venituri în 2013

Producătorii agricoli care nu au înregistrat venituri în anul 2013 din cauza calamităților vor beneficia de amnistie fiscală pentru impozitul pe norma de venit, a declarat, marți, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Salut inițiativa Ministerului de Finanțe prin care cei care nu au înregistrat venituri în anul 2013, pentru că au avut calamitate producțiile, iar conform legislației în vigoare trebuiau să plătească un impozit la norma de venit, vor avea o amnistie fiscală, adică nu vor mai trebui să plătească acele sume. De acum, legislația va fi foarte clară: cei care nu au înregistrat venituri nu pot să plătească impozit pe norma de venit. Avem o colaborare foarte bună cu Ministerul de Finanțe și cred că, așa cum am identificat soluții pe această zonă, vom găsi și pentru taxa pe stâlp sau pe alte zone care afectează agricultura„, a afirmat Daniel Constantin, la Palatul Parlamentului.

Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat, luni, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice /MFP/, impozitul pe venitul din activități agricole datorat pentru anul fiscal 2013 de către agricultorii și asociațiile agricole care au înregistrat pagube în cursul anului trecut, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile sau extreme, va fi diminuat proporțional cu gradul de calamitate al producției.

Pentru a beneficia de această măsură de sprijin, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: impozitul a fost stabilit pe bază de norme de venit, pentru producția agricolă nu au fost încheiate polițe de asigurare și producția a fost calamitată în proporție de peste 30%.

Gradul de calamitate se dovedește cu documentul emis de autoritatea competentă, în condițiile legii, precizează MFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata